martie 28, 2025

Averea declarată de cei șase parlamentari sălăjeni la inceputul acestui mandat

averea-declarat-de-cei-ase-parlamentari-sljeni-la-inceputul-acestui-mandat0_54112

Prima sesiune parlamentară din mandatul 2016 – 2020 a început miercuri, 1 februarie, și se va încheia la începutul verii.
Să arătăm cu ce averi pornesc în noua legislatură cei șase parlamentari sălăjeni și să urmărim cu ce se aleg în acești patru ani.
Deputatul Seres Denes deține opt terenuri, două imobile, un tractor, dar are și active financiare ce depășesc 65.000 de lei. Deneș are și acțiuni la firme, cea mai importantă fiind TransGaz Mediaș.
Deputatul Lucian Bode deține o casă în Zalău și două autoturisme din 2009 – 2010. Bode a făcut o donație către PNL cu ocazia alegerilor de anul trecut de 49.000 de lei. Are însă și patru credite ce depășesc 40.000 de euro.
Deputatul Iuliu Nosa are trei terenuri, două case, una la Zalău și una la Creaca, conduce un tractor și un BMW, dar are și o datorie de 35.000 de euro la o bancă.
Deputatul Liviu Balint deține trei terenuri la Gîrceiu și Jibou și o casă. Nu are nici investiții și nici datorii. stop_coloana
Senatorul Gheorghe Pop deține trei terenuri, un apartament la Cluj-Napoca, dar și două case la Zalău. Are și un autoturism și o investiție acordată spre PSD pentru campania electorală de 34.750 de lei. Are și două credite de aproape 200.000 de lei.
Senatorul Vasile Cristian Lungu deține două apartamente în Statele Unite ale Americii și are bijuterii de peste 32.000 de dolari. Are și 18 conturi deschise la bănci din S.U.A. în care își ține peste 70.000 de dolari. Pentru campania electorală a primit rambursare suma de 52.000 de lei. Are și patru credite la bănci ce depășesc 300.000 de dolari.