O masina Audi a luat foc vineri, 2 aprilie, pe Bulevardul Mihai Viteazul din Zalau, langa Petrom. Conducatorul auto si Audi-ul au fost „victime colaterale” ale unui accident auto, avand in prim plan un autoturism si o autoutilitara.
Soferul autoturismului, un tanar de 22 de ani din Zalau nu a pastrat distanta regulamentara in mers si a intrat in coliziune cu autoutilitara, iar in urma impactului autoutilitara a lovit, la randul ei, Audi-ul care circula regulamentar. Din nefericire, in urma unui scurtcircuit la motor, Audi-ul a luat foc, dar soferul a reusit sa stinga singur flacarile, nemaifiind necesara interventia pompierilor care au fost alertati prin numarul unic de urgenta.