Sportivii din Zalău au adus acasă două medalii de aur şi două de argint.
Sambătă, 4 septembrie 2010, la Slănic Prahova, a avut loc Campionatele Naţionale de Semimaraton la seniori, tineret şi juni-ori (băieţi şi fete), la care au participat cei mai valoroşi alergători din ţară.
O evoluţie de excepţie au avut-o reprezentanţii CSM Zalău, care au cucerit două titluri naţionale, la individual prin PAULA TODORAN şi la nivelul echipei de senioare, prin PAULA TODORAN (locul I) ALINA NIŢULESCU (dublă legitimare: CSM Zalău+ CSM Craiova), locul IV la individual şi NICOLETA PETRESCU (CSM Zalău+ CS Rapid Bucureşti), locul VII la individual.
Ca urmare a rezultatului obţinut la aceste campionate, PAULA TODORAN, sportivă originară din satul Romanaşi, şi-a caştigat dreptul de a reprezenta Romania la mondialele de la Nannjing (China), care se vor desfăşura in 23 octombrie. Dubla campioană naţională, Paula Todoran, este pregătită la clubul din Zalău de prof. Mirel Seişanu, un adevărat şlefuitor de talente in alergările lungi şi medii.
In cursa senioarelor a urcat pe podium şi o altă zălăuancă, legitimată la un club din Galaţi, Simona Maxim, care a cucerit medalia de bronz.
In cadrul aceluiaşi concurs, la tineret fete, Nicoleta Petrescu (dublă legiti-mare: CSM Zalău + CS Rapid Bucureşti), a cucerit medalia de argint.
Şi la junioare Zalăul a fost la inălţime prin IOANA DAN, de la Clubul Sportiv Şcolar, pregătită de prof. Radu Rusu, care s-a clasat pe locul II, cucerind medalia de argint şi titlul de vicecampioană naţională pe cei 21,100 kilometri.
In concursul băieţilor Dan Mirşidan, CSS Zalău, s-a clasat pe locul VI, un loc onorabil, in timp ce David Duma, de la Liceul Sportiv “Avram Iancu” Zalău, a terminat pe poziţia a 12-a.
De subliniat şi performanţa unui sportiv din Arad, Sorin Mineran, pregătit de zălăuanul Monel Sabou, care a ocupat locul II la seniori şi locul I şi titlul naţional la tineret.