decembrie 5, 2025

Arta se întoarce în Grădina Botanică din Jibou: artiști români și greci la o nouă ediţie a Simpozionului Internațional de Arte Vizuale

1

Artiști din România și Grecia participă la cea de-a XIV-a ediție a Simpozionului Internațional de Arte Vizuale „Arta în Grădină” de la Jibou.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Centrul de Cercetări Biologice Jibou și Primăria orașului Jibou anunță organizarea celei de-a XIV-a ediții a Simpozionului Internațional de Arte Vizuale „Arta în Grădină” , care va avea loc între 22 și 31 iulie, în Grădina Botanică din Jibou.

Tabăra de creație, activitatea principală a evenimentului, se desfășoară anul acesta sub genericul „Respirația naturii” și va reuni artiști români și greci, printre care: Sorin Tîrt (grafică/pictură), Radu Șerban (pictură), Liviu Rața (design), Justinian Scărlătescu (fotografie/pictură) și Vlad Oniga (pictură). Din Grecia vor participa sculptorul Iorgos Iliopolos și fiicele sale, Cristiana și Floriana Iliopolos, ambele artiste vizuale.

Programul Simpozionului include și prezentări pe teme de artă contemporană, arhetipuri culturale, istoria artei și gastronomia locală, susținute de specialiști precum Ana Dumitran (Museikon, Alba Iulia), Lucian Nastasă-Kovács (Muzeul de Artă Cluj-Napoca), Ioan Marchiș (Fundația Archeus, Baia Mare) și Marius Lehene (Universitatea din Texas, Arizona, SUA).

Un moment special va fi dedicat gastronomiei tradiționale, prin demonstrațiile culinare realizate de Mircea Groza, iar Cristiana Iliopolos va susține o prezentare despre arta sa și contextul artistic grec contemporan.

Participanții vor vizita biserici de lemn din zona Jibou și vor organiza ateliere de creație pentru copii de la Centrul de Servicii Sociale Jibou, coordonate de Cristiana și Floriana Iliopolos.

Evenimentul se va încheia miercuri, 30 iulie, la ora 18:00, cu vernisajul expoziției de bilanț, unde lucrările realizate vor fi prezentate publicului și donate instituțiilor organizatoare. Tot atunci va fi lansat și catalogul ediției precedente, iar artiștii și copiii participanți vor primi diplome de participare.

Proiectul este implementat de Asociația Culturală Continuum din Jibou, curatorul Taberei de creație fiind Justinian Scărlătescu, iar coordonatorul Simpozionului, Radu Șerban.