Cred că fiecare dintre noi am experimentat în viața noastră ce însușire de preț este aceea de a fi ascultați cu atenție atunci când împărtășim ceva. De multe ori noi răspundem: ”Da…exact așa și cu mine”, după care continuăm înșiruind propriile suferințe. Dar a asculta cu adevărat înseamnă a intra într-un raport de simpatie, a te ”dezbrăca” de ego și a te substitui emoției transmise.

Iată câteva exemple încărcate de umor, în care ne vom regăsi mulți dintre noi:

Un băiețel, în vârstă de opt ani, o întrebă pe mama lui, în timp ce vorbea despre fratele lui mai mic: ”Mami, cum a venit Sebastian?” Mama se roși toată și începu să îndruge povești despre berze și tot felul, până în clipa în care acesta o întrerupse: ”Nu, nu, mami! Nu înțelegi nimic, eu te-am întrebat cum a venit Sebastian în seara asta de la școală?”

Macarie, un părinte care trăia în pustiu, avea un câine care-l urma ascultător peste tot. Într-o zi, pe când trecea prin deșert, îl ajunse din urmă un țăran și-i zise:

  • ”Părinte, azi câinele tău mi-a mâncat o găină.
  •   Ai făcut bine că mi-ai spus asta, fiule. M-ai scutit ca în seara asta să-i mai dau de mâncare.”

Adesea, în loc să ascultăm, noi interpretăm, filtrăm…dar trebuie să cerem mereu precizări suplimentare, în loc să ne mulțumim cu ceea ce credem că am înțeles. La fel este și cu Evanghelia. Hristos nu ne spune: „Fiți atenți ce faceți și ce ziceți”, ci mai degrabă :” Vedeți, așadar, cum ascultați!”(Luca 8,18)

Credința începe printr-o temeinică ascultare a Cuvântului!

(Pierre Trevet, Pildele unui preot de la țară)

Post Views: 73