Redacția
Mă intreb adesea, oare cum ar fi Crăciunul fără colinde, sau casa fără copii, nepoţi şi rude in zilele cele mai frumoase şi pline de semnificaţie religioasă din an? Nu cred că vreun creştin şi-ar putea imagina ultima săptămană a anului fără colinde, cantece şi urări specifice acelor zile. Oricat de puternice au fost in timp unele curente ateiste, n-au reuşit să desfiinţeze sărbătorile religioase, colindele rămanand peste ani şi peste veacuri cele mai bine inrădăcinate obiceiuri, mai cu seamă in lumea satului. A satului romanesc, in speţă a satului din Ardeal. Este adevărat că tradiţionalele Sărbători de iarnă, fără de care nu am mai fi noi, sunt alterate acum pe alocuri de un comerţ promovat prin reclame, poate prea agresive şi de obiceiuri ce n-au nimic comun cu ceea ce ne-au lăsat moştenire bunicii şi părinţii noştri. Dar ele răman pentru mulţi dintre noi cele mai aşteptate. Colindele sunt trăite cu toată fiinţa de cei care le glăsuiesc. Ascultandu-le, simţi cum iţi pătrund in suflet, răscolindu-ţi amintiri din vremea copilăriei şi din anii de după aceasta. Colindele au darul de a ne apropia de propria fiinţă, de a retrezi in fiecare dintre noi dorul de frumos, de locul de baştină, de oamenii printre care am crescut. Ele scot la iveală acele armonii ale sufletului, ale cantecelor dedicate celei mai aşteptate şi mai savurate dintre serile anului – seara de Crăciun. Acum totul este magic . Natural şi poetic in acelaşi timp. Pentru că totul şi toate marchează naşterea lui Hristos.
