In sala mare de expozitii a Muzeului Judetean de Istorie si Arta Zalau are loc, astazi, de la ora 19,00, o seara muzeala cu tema „Muzee in aer liber, oportunitati de dezvoltare locala”. Dupa cum ne-a declarat coordonatorul manifestarii, arheologul Ioan Bejinariu, scopul acestei seri muzeale este de a aduce in atentia factorilor de decizie si a persoanelor interesate o oportunitate nevalorificata inca la nivelul judetului Salaj: infiintarea parcurilor arheologice. Bejinariu ne-a explicat ca, dupa modelul vazut de arheologii zalauani in Ungaria, la acest tip de valorificare turistica a descoperirilor arheologice s-ar preta mai multe zone din Salaj, cum ar fi Complexul Porolissum si traseul Autostrazii Transilvania. Toate acestea vor fi prezentate reprezentantilor Consiliului Judetean si ai Prefecturii, invitati la manifestare.