decembrie 5, 2025

Arestații la domiciliu, “invoiți” la biserică, serviciu și examene

imagine-articol0_43493

Trei dintre inculpații din dosarul evazioniștilor trimiși în judecată, în luna martie a anului trecut, de DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj pentru constituire de grup infracțional, evaziune fiscală și spălare de bani, au primit din partea magistraților permisiunea de a pleca din arestul la domiciliu, sau chiar din închisoare, la serviciu sau la biserică. E și aceasta o dovadă că arestul la domiciliu nu-i o măsură preventivă care să te bage-n sperieți.
Joi, judecătorii Curții de Apel Cluj au desființat încheierea penală 58P/22.12.2014 a Tribunalului Sălaj și au admis contestația inculpatului Pavel Nicoară numai cu privire la “încuviințarea părăsirii domiciliului de către acesta în vederea deplasării la data de 21 ianuarie 2015, între orele 06.00-16.00 la Spitalul Militar Cluj-Napoca pentru efectuarea unui computer tomograf la rinichi; încuviințarea inculpatului Pavel Nicoară la data de 16 ianuarie 2015, timp de două ore, între 10.00 și 12.00, însoțit de organele de poliție la Cooperativa de Credit ‘Băimărena Baia Mare’, județul Maramureș, cu actul de identitate, în original pentru finalizarea operațiunii de acordare a creditului contractat la această instituție financiară”. Aici se cuvine o precizare: Pavel Nicoară nu este arestat la domiciliu, ci deținut în Penitenciarul Oradea. Fostul polițist din Tășnad, în gruparea infracțională, avea rolul de a racola persoane fără adăpost pentru a le transforma scriptic în administratorii unor societăți fantomă în scopul spălării de bani.
Alți doi înculpați din Zalău, colegi de infracțiune cu Pavel Nicoară, Ioan Galiș și Ioan Huluban, stop_coloana au primit “învoiri” din partea magistraților. Astfel inculpatul Galiș Ioan a primit “încuviințarea participării, în fiecare duminică, între orele 9.00-13.00 la liturghia de la Parohia Ortodoxă “Sfânta Treime” din Zalău, unde este membru în Consiliul Parohial”. Totodată, s-a încuviințat posibilitatea comunicării inculpaților Galiș Ioan și Huluban Ioan în scopul rezolvării activităților profesionale a firmelor pe care le dețin. De asemenea, s-a încuviițat deplasarea pentru inculpații Galiș Ioan și Huluban Ioan, timp de două ore zilnic, între orele 10.00-12.00 la sediul firmelor Eurocard 2000 și Eurocard 2007 pentru activități specifice celor două societăți.
N-a trecut nici o săptămână de când magistrații Tribunalului Sălaj i-au încuviințat unui inculpat într-un dosar de trafic de droguri, pe nume Dan Marian Hendea, să părăsească locuința pentru a se prezenta la Fa-cultatea de Stiințe Economice din cadrul UBB Cluj Napoca în vederea susținerii examenelor.
Așa arest la domiciliu mai zicem și noi. Suntem curioși dacă un inculpat ar face o cerere pentru a se deplasa în străinătate cu “probleme care nu suferă amânare”, ce soluție ar da magistrații.