Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat ieri în cazul contestaţiilor depuse de cei nouă oameni de afaceri faţă de măsura arestării preventive, după ce au fost reţinuţi de DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj în data de 29 martie sub acuzaţia de constituire de grup infracţional, spălare de bani, delapidare, evaziune fiscală. Tribunalul Sălaj a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile în 30 martie, măsură contestată de acuzaţi la 4 aprilie. Curtea de Apel Cluj a judecat contestaţiile luni, iar pronunţarea s-a dat abia ieri după amiază.

Cinci rămân încarceraţi,
patru rămân în arest la domiciliu

Conform sentinţei pronunţate ieri de Curtea de Apel, au fost respinse ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Nicoară Pavel, Chira Sebastian Dacian, Galiş Ioan, Boer Vasile Valer, împotriva Incheierii penale nr.20/A/din 29.03.2014 a Tribunalului Sălaj, prin care cei cinci au fost arestaţi preventiv.
În acelaşi timp, Curtea de Apel Cluj admite contestaţiile formulate de inculpaţii Dejeu Gheorghe Dorel, Baidoc Marinel, Biriş Gavril şi Boita Emil împotriva aceleeaşi încheieri. În baza articolului 204 din Noul Cod de Procedură Penală, Curtea a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT, Biroul Teritorial Sălaj şi dispune măsura preventivă a arestării la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 8 aprilie şi până la data de 7 mai. Curtea a dispus “punerea de îndată în libertate (din arestul preventiv -n.r.) a inculpaţilor dacă nu sunt arestaţi în altă cauză”.
Aşadar, fostul consilier judeţean Gavril Biriş îşi va petrece cele 30 de zile de arest lângă familie, acasă, pe când cei doi patroni de la Eurocard, Ioan Galiş şi Ioan Huluban, rămân încarceraţi.

Oameni de afaceri arestaţi…
lângă neveste

Dacă primii cinci inculpaţi se vor întoarce din nou în răcoarea arestului, pentru Dejeu Gheorghe Dorel, Baidoc Marinel, Biriş Gavril şi Boita Emil se stop_coloana impune obligaţia de a nu părăsi imobilele situate la adresele de pe buletin fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi. Potrivit Codului de procedură penală, pe durata arestului la domiciliu inculpaţii au următoarele obligaţii: să se prezinte la DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj şi la judecătorul de drepturi şi libertăţi de câte ori vor fi chemaţi; să nu comunice între ei şi nici cu inculpaţii din arest, dar nici cu mai mulţi suspecţi care se află în vizorul DIICOT. În caz de nerespectare a obligaţiilor ce le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Curtea de Apel Cluj a trimis copie de pe sentinţă Poliţiei municipale Zalău, desemnată cu supravegherea inculpaţilor Dejeu Gheorghe Dorel, Baidoc Marinel, Boita Emil. O copie a sentinţei a fost de asemena trimisă Poliţiei oraşului |imleu Silvaniei, desemnată cu supravegherea inculpatului Biriş Gavril. Sentinţa este definitivă.

Arestul poate fi prelungit
Dan Buduşan, procuror şef în cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj, a declarat ieri pentru Graiul Sălajului: “Nu ştiu de ce Curtea de Apel Cluj a luat măsura arestului la domiciliu pentru cei patru inculpaţi, întrebaţi la Curte”. Totodată, procurorul-şef a spus că dacă nu se finalizează cercetările în cele 30 de zile cât durează arestul, va solicita prelungirea lui, în funcţie de complexitatea cauzei.