Redacția
Prin clasele primare fiind, am tresărit cand doamna invăţătoare ne-a vorbit la primele ore de geometrie despre liniile paralele. Am aflat că două paralele se intalnesc candva şi cumva, dar asta doar la infinit. Evocand cu ochiul minţii intamplarea de atunci, am inţeles mai bine că lumile paralele intre care ne ducem viaţa aici, aici in Romania nu au nici o şansă să se intretaie decat poate candva, foarte tarziu, adică in infinit. Am luat aminte la ziua de 13 septembrie, cand clopoţelul i-a chemat pe elevi la drum. M-am uitat atunci la şcolile protipendadei Bucureştilor şi cele din mediul rural umilit şi obidit. Se separau precum uleiul de apa incoloră şi inodoră. In primul caz opulenţa, bogăţie afişată cu aroganţă de nişte puşti imberbi, duşi la şcoală in limuzine de lux. La ţară şi in cele mai numeroase targuri, copii cu tristeţea grijilor părinţilor deja intipărite pe chipuri, incercau să afle timid şi temători, unde vor invăţa carte anul acesta, la primărie ori la căminul cultural.A inceput campania agricolă de toamnă. Pe tarlale, garboviţi de vreme, ţăranii caţi au mai rămas, incă mai ară ţărana cu plugul tras de cai. La motorină nu ajung fiindcă nu plătesc birul pentru a deveni persoană fizică autorizată. In vile somptuoase cei care n-au trudit niciodată cu adevărat se huzuresc, uitand de lumea nevoiaşilor din păcate cea mai populată. De acea lume paralelă, blestemată parcă să nu se intersecteze cu lumea bunăstării decat la infinit. Adică niciodată.
