În cursul anului 2022, la Casa Județeană de Pensii (CJP) Sălaj s-au înregistrat 3.025 cereri pentru acordarea biletelor de tratament pensionarilor și beneficiarilor de legi speciale.
Din totalul cererilor depuse, au fost onorate 1.929 de bilete de tratament în stațiunile balneare cu care are contract Casa Națională de Pensii Publice.
Din totalul biletelor repartizate, un număr de 308 bilete tratament au fost acordate gratuit, fiind repartizate, conform legii, beneficiarilor de legi speciale, precum și pensionarilor de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale.
Datele au fost prezentate de Dumitru Căprar, directorul CJP Sălaj, în cadrul întâlnirii lunare a Comitetului Consultativ de Dialog Civic.
”Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear pentru anul 2023 precum și modelul de cerere pentru acordarea biletului de tratament sunt postate pe site-ul Casei Județene de Pensii Sălaj www.cjpsalaj.ro, la secțiunea Bilete de tratament 2023. De la începutul anului până în prezent la CJP Sălaj au fost depuse 650 cereri privind acordarea de bilete de tratament. Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numerele de telefon 0260/622.990 – 0799/902699 – Compartiment Bilete de Tratament”, a precizat Dumitru Căprar.
Pe ordinea de zi a ședinței găzduită de Instituția Prefectului s-au aflat, pe lângă acordarea, distribuirea și decontarea biletelor de tratament pentru persoanele îndreptățite, şi prezentarea noutăților legislative privind drepturile pensionarilor și facilitățile oferite persoanelor vârstnice.
În ceea ce priveşte calculul drepturilor de pensie, directorul Casei de Pensii a informat că, în anul 2023, valoarea punctului de pensie este de 1.785 lei, conform art. 86 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii.
Iar de la 1 ianuarie 2023, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari – prevazută de OUG nr. 6/2009 privind institutirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Ordonanța de Urgență nr. 168/2022 – este de 1.125 lei.