Apel la milă pentru pensionarii săraci
Aproape 9.000 de pensionari din Sălaj işi lungesc zilele cu imprumuturi pentru că banii din pensie nu le mai ajung.
Tot mai mulţi pensionari au ajuns să trăiască din imprumuturi pentru că veniturile din pensie nu le ajunge să supravieţuiască de la o lună la alta. Ioan Ivaşcau, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) filiala Sălaj, ne-a declarat că măsurile din ultimul an, cu plata asigurărilor de sănătate din pensiile peste 740 de lei, sumele mari pe care trebuie să le plătească pensionarii chiar şi pentru medicamentele eliberate pe reţete compensate şi gratuite, scumpirea alimentelor, majorarea tarifelor la utilităţi, iar acum faptul că bătranii nu mai primesc nici măcar reţete pentru medicamente compensate şi bilete de trimitere la consultaţii de specialitate, fac ca zilnic numărul persoanelor care se imprumută la CARP pentru traiul cotidian să crească din ce in ce mai tare. CARP Sălaj are in prezent 9.312 membri, din care peste 90 la sută sunt tot timpul imprumutaţi. Pentru a veni in sprijinul lor, de la 1 iulie, asociaţia va micşora dobanda la credite de la nouă la sută la opt la sută, iar plafonul maxim de imprumut va creşte de la 4.000 de lei la 4.500 de lei.
Puteţi face donaţii modice
CARP Sălaj şi Federaţia Naţională „Omenia” organizează pană la sfarşitul acestui an o campanie pentru intrajutora-rea pensionarilor care-şi duc traiul la limita existenţei. Campania socială se numeşte „Daţi 1 leu pentru pensionarii săraci”. Cei care doresc să facă donaţii pot lăsa un leu, sau cat ii lasă inima, la casieria CARP Zalău. Cei care contribuie cu sume mai mari işi pot lăsa numele pentru a apărea pe site-ul Federaţiei Naţionale „Omenia” (www.fn-omenia.ro). Campania se derulează la nivel naţional, iar banii adunaţi se vor distribui pe fiecare judeţ, la pensionarii cu venituri sub 400 de lei, identificaţi cu ajutorul bisericilor şi a ONG-urilor. Deşi in Sălaj campania abia acum incepe, judeţului nostru i-a fost distribuită suma de 900 de lei, bani care au ajuns la 14 varstnici.
