Ioana Deac
Dragi cititori, se spune că scriitorul Lev Tolstoi s-ar fi prezentat la o editură într-o anumită ținută mai sărăcăcioasă, ascetă. Se povestește că acolo a fost tratat astfel:
– Ce-i, ţărănoiule, vrei să devii scriitor?
– Dacă se poate!
– Zău, și ai mai scris câte ceva?
– Da, “Anna Karenina”, “Război şi pace”, “Învierea”…
– Cum te cheamă?
– Lev Tolstoi.
Lev Tolstoi nota în “Jurnalul” său: “Falsa părere a oamenilor despre mine mă obligă să rămân în această stare. Oricât ar fi de greu, încep să înțeleg ce binefacere e pentru suflet”.
Același scriitor continua printr-o altă însemnare:
“Cea mai rafinată desfătare spirituală pentru suflet, asemenea delicateselor culinare pentru stomac, e atitudinea iubitoare, blândă, neprefăcută faţă de cel care te-a jignit. Și mai rafinată e dacă reușești să-i faci un bine fără știrea lui”.
Dragilor, trăim într-o societate plină de idei preconcepute, în care aparențele dețin profilul integral al unei persoane. Pentru că viața spirituală este tot mai vitregită în lumea noastră atât de materialistă, nu mai putem vedea clar. Viața aceasta masacrează esențele, iar chipul autentic al unei persoane nu poate fi zărit decât cu ochii inimii, și nu cu cei fizici.
Iluzie este să preferăm văzutul, nevăzutului, scria Sfântul Augustin.
În acest labirint ruginiu al generației noastre, ceea ce-l interesează cel mai mult pe Dumnezeu este să fim creaturi de o anumită calitate interioară. Să nu mai fim soldați de plumb, să devenim oameni vii, în toată splendoarea, și să conștientizăm, așa cu spunea C.S. Lewis, că ”omul nu are suflet, omul este suflet…omul are trup”. Să privim înainte de toate interiorul unei persoane, care deține cea mai înaltă demnitate, și apoi exteriorul.
Iar pentru a putea practica eroic virtutea, în ciuda injustițiilor și ofenselor, este necesar să ne angrenăm într-un parcurs spiritual concret și nu în norme morale scrise, fade, fără conținut real.
Vă invit să reflectăm împreună!
