Locuitorii din Zalău trăiesc de cateva luni bune sub presiunea Companiei de Apă Someş, care ameninţă cu rezilierea unilaterală a contractelor individuale cu consumatorii, pentru a pune sub nas locuitorilor de la blocuri contracte care presupun facturarea la comun a consumului de apă şi a serviciului de canalizare, inclusiv taxarea apei de ploaie. Directorul de la Zalău al Companiei de Apă ne-a aruncat in faţă că are contract de concesiune pe mai bine de 20 de ani de acum incolo, şi, prin urmare, nu putem incheia contracte cu alţi furnizori. Un fel de „vă convine, ori ba, tot la noi ajungeţi!”.
Furnizorul a găsit o metodă comodă prin care să scape de datoriile de peste 37 de miliarde de lei vechi pe care le are de recuperat de la cetăţeni: să meargă vecinii să se certe cu răuplatnicii pentru a-şi plăti apa consumată dacă vor să nu se intrerupă serviciul in tot blocul. Tocmai de ce se feresc oamenii. Este tot un fel de a da vina pe „greaua moştenire” cu apometrele in interiorul apartamentelor la care angajaţii Companiei nu au acces şi faptul că reţeaua este in aşa fel construită incat nu pot intrerupe serviciul rău-platnicului, neavand un mod propriu de con-strangere a acestuia, aşa cum au ceilalţi furnizori de servicii.
Mai grav este că, sub ochii autorităţilor locale şi a responsabililor cu protecţia consumatorului şi sănătate publică, Compania a inceput un soi de şantaj. De două ori au fost ameninţaţi zălăuanii că li se taie apa… şi s-a tăiat la cateva blocuri pentru a le arăta de ce sunt in stare. Doar in acest fel Compania de Apă a reuşit să incheie contracte pentru facturarea la comun cu jumă-tate din oraş. Cealaltă jumătate incă mai aşteaptă, şi aşteaptă bine, pentru că au mai obţinut o lună şi jumătate de păsuire. Şi dacă nu ar incheia contractele ce s-ar intampla? Compania de Apă, aşa monopol cu este, nu-şi permite să piardă jumătate din consumatori. Cine va ceda pană la urmă?