Calendarul latin ne-o prezintă astăzi pe fericita Anna Maria Adorni, un excepțional exemplu de soție și mamă și un reper de trăire pentru toate femeile. După ce a rămas văduvă, pierzându-și ulterior cinci copii din șase, din cauza tuberculozei, Anna Maria și-a încredințat în totalitate viața lui Dumnezeu și celor marginalizați. Ea s-a dedicat cu iubire ajutorării femeilor deținute și aflate în dificultate, fondând Congregația ”Slujitoarele Preacuratei” de Parma.
Născută la 19 iunie 1905 în Fivizzanno, un orășel de munte din Italia, Anna Maria a simțit chemarea la o viață de călugărie, dar după insistențele mamei sale a renunțat la dorință și s-a căsătorit. Alături de soțul ei, a trăit într-un climat de seninătate și credință, armonia tinerei perechi fiind remarcată de toți cei care-i întâlneau. După moartea soțului și a celor cinci copii, la sfatul duhovnicului, Anna Maria s-a dedicat deținutelor din închisoarea pentru femei din Parma – un loc de mare suferinţă pentru răufăcătoarele din ţară, tinere şi chiar minore acuzate de hoţii, imoralități şi pruncucideri.
Activitatea sa plină de compasiune și înțelepciune a făcut ca, în scurt timp, multe dintre femeile din închisoare să își schimbe radical viața și principiile. Faima sfințeniei Annei Maria a început să se răspândească în tot mai multe locuri, astfel, tot mai mulți oameni veneau să o viziteze și să-i ceară sfaturile.
Ziua plecării din această lume, 7 februarie 1893, a marcat sfârșitul unor puternice suferințe fizice care îi definiseră ultimii ani din viață. Datorită vieții eroice și în urma miracolelor care s-au succedat după moartea Annei Maria, prin mijlocirea sa, la data de 3 octombrie 2010, a fost proclamată fericită, în catedrala din Parma.
Dragi cititori, privind la acest tablou existențial fascinant și zguduitor, înțelegem că Dumnezeu poate transforma orice dramă într-un creuzet de binefaceri, dacă noi suntem dispuși să conlucrăm cu suferința și oportunitățile.
”Eroismul nu are vacanțe”, ne asigură Ioan Suciu, ”popasul și odihna lui sunt concentrarea arcului care se pregătește de o nouă aruncare a săgeții vieții.” Să lăsăm așadar lumina să intre prin ”spărturile” dramelor personale și să nu îngropăm nici un talant, mai cu seamă talanții suferințelor.