Constructia primului bloc ANL din Cehu este gata de start. Imobilul va fi amplasat pe strada Arany Janos si va avea 20 de apartamente.
Investitia totala va depasi 30 de miliarde de lei vechi.
In vara anului trecut, fostul ministru al Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei, Borbely Laszlo, a inaugurat la Sancraiu de Mures primul bloc de locuinte din tara construit pe structura metalica, finantat prin Agentia Nationala pentru Locuinte. Cladirea face parte dintr-o serie de 100 de blocuri construite pe acelasi tip de structura, alaturi de cele din Baia Sprie (judetul Maramures, Roznov (judetul Neamt), Lugoj (judetul Timis) si… Cehu Silvaniei (judetul Salaj). Si daca in celelalte localitati enumerate mai sus au inceput sau chiar s-au definitivat lucrarile, in Cehu constructia ANL-ului a batut pasul pe loc din cauza problemelor privind amplasamentul. Constructia blocului pe structura metalica din Sancraiu de Mures a durat doar cinci luni. Costurile pentru construirea blocului pe structura metalica s-au ridicat la suma de 2,7 milioane de lei si sunt comparabile cu cele care folosesc tehnologii traditionale. In schimb, pe langa scaderea cheltuielilor de consum, datorata folosirii bioenergiei, scad si costurile de exploatare cu circa 30 la suta.
Dispute pentru amplasamentul cladirii
Consilierii locali (din fostul consiliu) din Cehu nu s-au putut pune de acord in ceea ce priveste locul unde va fi ridicat blocul pentru tineri. Discutii si propuneri au fost inca din 2007. In prima faza, dupa cum ne-a declarat primarul Varga Andrei, s-a propus ca ANL-ul sa fie construit pe strada George Cosbuc. Solutia nu a fost insa acceptata deoarece primaria ar fi trebuit sa investeasca sume importante de bani pentru consolidarea terenului.
Asadar, o parte din consilieri s-au opus, iar pe finalul de mandat al fostului executiv s-a hotarat ca blocul sa fie amplasat la intrarea dinspre Zalau, in zona Autogarii, unde, actualmente, se construieste o noua sala de sport.
Nu de aceeasi parere cu fostii edili au fost noii alesi in urma scrutinului din iunie 2008. In opinia lor, terenul din zona Autogarii ar fi un loc stramt si, mai mult, mirosul provenit de la fermele din zona i-ar deranja pe viitorii locatari.
In cele din urma, dupa lupte seculare care au durat aproape doi ani, s-a stabilit ca blocul ANL sa fie ridicat in zona centrala a orasului, pe strada Aranyi Janos (in apropierea blocului P13). Decizia pentru acest amplasament a fost motivata si de faptul ca, fiind o zona de blocuri, administratia locala nu va cheltui foarte multi bani pentru introducerea utilitatilor deoarece acestea exista deja, in apropiere, pentru celelalte cladiri.
Secretarul primariei din Cehu nu ne-a putut oferi, insa, detalii cu privire la modul si materialele din care va fi construit ANL-ul si asteapta ca agentia sa organizeze licitatia pentru desemnarea constructorului. „Pana in momentul de fata nu a fost inca desemnat constructorul, dar speram ca licitatia sa se incheie cat mai repede si lucrarile sa inceapa inca din aceasta toamna”, a precizat Dan Cordea.
Locuinte pentru 20 de familii
Prin construirea noului bloc va fi asigurat un acoperis deasupra capului pentru 20 de familii, blocul fiind proiectat cu 12 garsoniere si opt apartamente cu doua camere. Valoarea totala a investitiei va fi de aproximativ 3 milioane de lei (30 de miliarde de lei vechi), iar primaria va contribui cu 10 la suta din aceasta suma, aportul bugetului local urmand sa se regaseasca in racordarea la utilitati (apa, gaz, electricitate etc.) a cladirii.
ANL-ului din Cehu Silvaniei ii lipseste constructorul
Articole
Investiție eficientă: prețul aurului a crescut cu aproape 30 la sută în ultimul an
Prețul aurului a crescut în ultimul an cu 28%, arată datele publicate de unul dintre jucătorii importanți de pe piață. Pe lângă valoarea cantitativă a acestui metal, în timp, produsele realizate din aur pot câștiga și o valoare de colecție. „În cinci ani, considerând o creștere de preț de 99%, avem parte de un câștig de 246 de lei, sau de 44% față de costul inițial. Peste zece ani, același lingou va valora 1.168 de lei, însemnând…
Mai mult...Zalău: Copiii Centrului de zi au fost ținta ”operațiunii Christmas child”. O mână de oameni au adus zâmbete pe chipurile și în inimile lor
Luna decembrie a fost luna bucuriei și pentru copiii care frecventează Centrul de zi înființat de Primăria Municipiului Zalău și care funcționează prin Direcția de Asistențǎ Socialǎ. După orele de școală, copiii de aici au beneficiat de o serie de activități specifice sezonului, iar parteneri din Zalău și de peste hotare au pus suflet și tot ce au putut pentru a le dărui copiilor daruri și clipe memorabile. Și-au dat mâna Primăria Municipiului Zalău, vluntari din Finlanda,…
Mai mult...