Un număr de 24 de angajați ai Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sălaj au semnat o nouă petiție prin care semnalează situațiile pe care le consideră abuzive și ilegale, vizavi de actuala conducere. Petiția a fost trimisă ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, premierului Florin Cîțu, Avocatului Poporului, președintelui Federației Naționale Sindicale Ambulanța,  Gheorghe Chiș, europarlamentarului Rareș Bogdan și prefectului județului Sălaj, Dari Toma.

Vă aducem la cunoștință că…

Redăm integral textul petiției prin care semnatarii sesizează o serie de probleme.

”Vă aducem la cunoștință o serie de probleme din cadrul Serviciuiui de Ambulanță Sălaj:

 Actuala conducere prin modul de administrare a serviciului, impune stres, umilință, intimidare, hărțuire, fapt care influenlează activitatea zilnică a personalului operativ și auxiliar.

Administrarea defectuoasă a parcului auto-minimal în funcție de către un director tehnic, o persoană angajată pe perioada pandemiei, care nu are pregătire de specialitate.

Personalul angajat în perioada pandemiei numit în posturi de coordonare (dispecerat 112).

Întocmirea de grafice fără continuitate și modificarea lor fără anunțarea celor implicați.

Plata orelor de gardă selectiv și pentru activități administrative.

Comisii de disciplină cu drepturi îngrădite și prezența fizică a managerului în timpul desfășurării.

Chemarea personalului din timpul de repaus legal pentru note explicative, fără drept de refuz, indiferent de distanță și activități personale.

Controlul și verificarea ambulanțelor și echipajelor în urma cărora se amenință și se umilește fără a asculta explicațiile celor implicați.

Punerea în circulație a ambulanțelor cu defecțiuni tehnice care au referate de necesitate repetate depuse la biroul tehnic. Refuzul preluării ambulanței atrage cercetare disciplinară.

Substații improprii pentru spălat și dezinfectat ambulanțe.

Coordonatori de substații cu comportament neadecvat.

Substația Crasna, de foarte mult timp, detașată în totalitate de substația Șimleu Silvaniei, pe motiv de lipsă de spațiu, cu toate că autoritățile locale au pus la dispoziție mai multe spații.

Nedecontarea transportului personalului detașat.

Schimburile de tură se aprobă selectiv și trebuie specificat cu amănunte motivul.

Unii angajați au voie să muncească 24 de ore, celorlalți angajați nu li se permite, fiind în neconformitate cu legea. Menționăm că persoanele angaiate recent sunt favorizate mai mereu. Vom anexa tabele cu semnăturile personalului petiționar în urma acestor aspecte semnalate și care sunt alarmante, vă rugăm respectuos să trimiteți corpul de control al Ministerului Sănătății, pentru a fi constatate neregulile de la Serviciul de Ambulanță Sălaj și luarea măsurii de destituire din funcție a doamnei manager, pentru coordonare defectuoasă”, se arată în petiție.

Vă răspundem că…

De fapt, desi legea prevede un răspuns în 30 de zile de la înregistrarea petiției, instituțiile statului nu prea se înghesuie să dea un răspuns. Angajații nemulțumiți au primit deocamdată un răspuns de la prefectul Dari Toma, prin care sunt informați că s-a trimis petiția lor mai departe, tot la tăcutul minister al Sănătății.

Cert este că, de la începutul anului, se luptă cu morile de vânt.

Probleme de îngrijorare maximă

Nu putem ști cu certitudine cine are dreptate în conflictul dintre manager și angajați, în lipsa unor rezultate ale controalelor publicate de către instituțiile abilitate, dacă acestea au avut loc. Însă, din lista de probleme semnalate de către angajații petiționari sunt câteva care ar trebui să îngrozească orice cetățean de bine din țara asta.

Oamenii reclamă faptul că sunt obligați să meargă să preia bolnavi cu mașini defecte, pentru care există referate că au nevoie de reparații și că nu pot refuza să meargă în misiune cu astfel de mașini. E absolut oribil să știi că viața ta depinde de acțiunea rapidă a Ambulanței, dar că, odată urcat în mașină, viața ta este pusă în pericol chiar de către ”salvare”. Și au fost câteva cazuri în anii precedenți când ambulanțele din Sălaj au fost implicate în accidente de circulație grave. În lumina reclamațiilor făcute de angajații SAJ Sălaj, aceste incidente nefericite au, cumva, o explicație –  defecțiunile tehnice nereparate.

Un alt aspect care ar merita investigat, mai ales prin prisma ultimilor doi ani de pandemie, este cel cu privire la spălarea și dezinfectarea ambulanțelor. Angajații reclamă existența unor ”Substații improprii pentru spălat și dezinfectat ambulanțe”. Cum?! Când, din nou, suntem sub amenințarea răspnândirii Covid-19, chiar ambulanțele să fie potențiale focare de infecție și răspândire a virusului?!

Cel puțin aceste două aspecte semnalate au darul să te îngrozească și să te facă să te întrebi ce se întâmplă la serviciul public care ar trebui să-ți salveze viața, nu să ți-o pună în pericol. Sperăm că aceste lucruri nu sunt reale, altfel avem de-a face pur și simplu cu atentate la siguranța și sănătatea publică.