Amenzi de pana la 20.000 de lei pentru hartuire sau discriminare la locul de munca

Modificarile legislative publicate de curand in Monitorul Oficial sanctioneaza mai aspru hartuirea sau discriminarea la locul de munca. Amenzile pornesc de la o mie de lei si ajung la 20 de mii de lei.
Orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, exercitata prin asociere, harţuire sau fapta de victimizare, bazata pe criteriul de rasa, cetaţenie, etnie, culoare, limba, religie, origine sociala, trasaturi genetice, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare cu hiv, opţiune politica, situaţie sau responsabilitate familiala, apartenenţa ori activitate sindicala, apartenenţa la o categorie defavorizata, este strict interzisa, potrivit legii.
Discriminarea directa este definita ca fiind orice act sau fapta de deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, intemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile mentionate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute in legislatia muncii.
Constituie discriminare indirecta orice prevedere, actiune, criteriu sau practica aparent neutra care are ca efect dezavantajarea unei persoane fata de o alta persoana in baza unuia dintre criteriile enuntate, in afara de cazul in care acea prevedere, actiune, criteriu sau practica se justifica in mod obiectiv, printr-un scop legitim si daca mijloacele de atingere a acelui scop sunt proportionale, adecvate si necesare.
Totodata, exercitarea hartuirii sau a discriminarii prin asociere, care are ca efect lezarea demnitatii unei persoane, creand un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator sunt strict interzise, precizeaza textul de lege.
Pe de alta parte, nu constituie discriminare excluderea, deosebirea, restrictia sau preferinta in privinta unui anumit loc de munca in cazul in care, prin natura specifica a activitatii in cauza sau a conditiilor in care activitatea respectiva este realizata, exista anumite cerinte profesionale esentiale si determinante, cu conditia ca scopul sa fie legitim.