În doar câteva ore din weekend-ul trecut, polițiștii au realizat o acțiune în zona Ileanda.

Au fost legitimate 94 de persoane, au fost verificate 61 de autovehicule şi au fost testaţi cu aparatul etilotest 36 de conducători auto. De asemenea, poliţiştii au reținut un permis de conducere pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Tot în cadrul acțiunii, polițiștii au constatat o infracțiune de tăiere ilegală de material lemnos din fondul forestier național, au identificat 2 autori de infracțiuni în dosare penale rămase inițial cu autori necunoscuți, au confiscat valoric 70,244 metri cubi de material lemnos, în valoare de 12.613,715 lei și au ridicat în vederea confiscării 5.150 lei – numerar nefiscalizat.

”Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 76.305 de lei, dintre care 13 la Codul Rutier, 4 pe linia transportului de material lemnos, 5 pentru nerespectarea obligației agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal şi una pe linia sancţionării faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii sălăjeni au verificat un depozit de material lemnos și o platformă primară fond forestier. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat de 27 de ani, din comuna sălăjeană Ileanda, bănuit că, în 20 ianuarie, ar fi tăiat și sustras un arbore, aparținând unui fond forestier din Dolheni. Polițiștii sălăjeni continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori”, se precizează în informarea Biroului de presă al IPJ Sălaj.

Acțiunea polițiștilor s-a derulat în zilele de 18 – 19 februarie, în intervalul orar 17.00 – 01.00. Au fost implicați polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Ileanda împreună cu polițiștii Serviciului de Ordine Publică și polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.

Aceștia au urmărit prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală şi contravenţională, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în mediul rural, creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal, combaterea faptelor de conducere a vehiculelor sub influența alcoolului și pe linia combaterii delictelor silvice.