Doua ambulante noi
Serviciul de Ambulanta Salaj va primi pana la sfarsitul anului doua ambulante noi, prin programul multianual de mentenanta finantat de Mi-nisterul Sanatatii, a spus managerul Serviciului, Radu Coste. Demersurile pentru achizitionarea celor doua masini au inceput in decembrie anul trecut. Masinile primite de la Ministerul Sanatatii vor scoate din uz doua ambulante vechi. Costul estimat al celor doua ambulante care vor intra pana la finele anului in dotarea parcului auto al Serviciului de Ambulanta Salaj se ridica la aproximativ sapte miliarde de lei vechi, a mai spus Radu Coste.
Managerul Radu Coste a spus ca a avut o intalnire cu Raed Arafat in aprilie, la Sinaia, unde a obtinut sprijinul acestuia cu privire probleme cu care se confrunta medicina de urgenta din Salaj. De asemenea, in iunie, acestia s-au intalnit inca o data la Bucuresti. In urma discutiilor purtate cu Arafat, Radu Coste a primit promisiuni ca Serviciul de Ambulanta Salaj va primi doua masini noi.
Serviciile de Ambulanta din intreaga tara vor primi prin intermediul programului multianual lansat de Ministerul Sanatatii 150 de ambulante noi. Anuntul a fost facut marti de catre secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, se arata pe Agerpres.

Avem 24 de ambulante inutilizabile
Administratorul Serviciului de Ambulanta Salaj spune ca are peste 24 de ambulante scoase din uz de peste sapte ani. Nu le poate casa, fiindca sunt mijloace fixe, iar regimul de instrainare sau casare a autovehiculelor este complicat. Are nevoie de aprobarea Directiei de Sanatate Publica (DSP), care este intermediarul catre Ministerul Sanatatii si forul tutelar al Serviciului de Ambulanta Salaj. A primit vizita comisiei de la DSP, dar nu si acordul de casare al masinilor vechi, deoarece sustin ei, unele piese au fost furate de pe masini. Are unsprezece Dacii si treisprezece masini Iveco care ocupa spatiu in cele peste 40 de locuri de parcare disponibile la Serviciul de Ambulanta. Am vrut sa achizitionam o masina prin programul Rabla, dar nu am primit aprobare. Am incercat sa predam unele masini cu titlu gratuit catre Ministerul Apararii Nationale, dar nu au fost interesati, a mai spus managerul.

Unii soferi au ramas cu obiceiuri proaste
Administratorul Radu Coste intentioneaza sa modernizeze substatiile Serviciului de Ambulanta Salaj din orasele Cehu si Jibou, pentru care a purtat discutii cu reprezentantii Consiliului Judetean. Din fericire, in Simleu Silvaniei avem o incinta medicala dotata si reconditionata, pentru confortul angajatilor. Angajatii din subordinea managerului vor fi monitorizati de azi inainte prin statii, iar Radu Coste va sti, astfel, ce fac acestia, in timp real. In plus, ambulantele au fost dotate cu GPS-uri care monitorizeaza viteza de deplasare si traseele efectuate. Am inchiriat azi serviciul unei firme din Cluj, care a venit sa monteze dispozitivele pe masini, a spus Radu Coste. Aceste sustine ca a instituit un regim de respectare a regulilor din interiorul institutiei de cand a venit in fruntea acesteia. Au existat unele probleme legate de abaterile de la traseu ale soferilor de pe ambulante si angajati care au scos masinile din curte fara aprobare. Unul dintre ei a condus peste 80 de kilometri in plus, pe durata a patru curse efectuate la Cluj. Disciplina si rigoarea sunt primele cerinte necesare in desfasurarea activitatii medicale de urgenta, sustine Coste.
Radu Coste precizeaza ca are o colaborare buna cu principalele institutii cu care intra in contact, Prefectura si Consiliul Judetean, cu care cauta impreuna solutii pentru eficientizarea serviciului medical. De asemenea, subliniaza ca problemele exceptionale cu care se confrunta le discuta direct la cabinetul secretarului de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat. Spune despre acesta ca a reglementat sistemul de Ambulanta atat de bine, incat nu pot fi probleme, daca ordinele venite de la centru sunt respectate.

Economii de 77.000 de lei in sase luni
Managerul Radu Coste a precizat ca activitatea Serviciului de Ambulanta Salaj se desfasoara in conditii optime. De sase luni de cand a venit la conducerea Serviciului Judetean de Ambulanta, cheltuielile cu intretinerea parcului auto au scazut cu circa 11.000 de lei, cu 7.000 de lei in cazul carburantilor, 31.000 de lei cu asigurarile auto si, 28.000 de lei, alte cheltuieli. Datele prezentate reprezinta bilantul activitatii Serviciului de Ambulanta Salaj pe primele trei luni ale lui 2013.
Radu Coste spune ca ambulantele din subordinea Serviciului pe care il conduce s-au deplasat in aproximativ 19.268 de cazuri, in 2012. In acest an, ambulantele au intervenit la 11.863 de solicitari, doar in primele luni de la inceputul anului.

Medicii Serviciului de Ambulanta Salaj, premiati la Timisoara
Managerul Radu Coste se afla la carma Serviciului de Ambulanta Salaj de aproximativ sase luni. De atunci si pana in prezent, a depus eforturi pentru ca actul medical sa se desfasoare in conditii optime. Coste sustine ca monitorizeaza permanent timpii de reactie ai echipajelor de pe ambulanta, pentru ca cetatenii sa fie deserviti cat mai prompt. Isi lauda personalul din subordine, despre care spune ca are multa experienta in activitatea medicala de urgenta. Vreau sa asigur cetatenii ca ne dam toata silinta sa fim alaturi de ei in momentele grele. Medicii nostri sunt nevoiti, uneori, sa ia decizii deosebite cand ajung la interventii noaptea, pe un camp, prin frig, ploaie, zapada, etc, spune administratorul Coste. In cadrul Serviciului de Ambulanta Salaj sunt 163 de angajati, din care sase sunt medici, 64 asistenti, iar restul personal TESA, curatenie si atelier. Angajatii Serviciului au fost premiati in decembrie anul trecut, la Timisoara, unde au castigat locul IV in timpul unui concurs national de medicina de urgenta. Ne-am clasat inaintea unor medici din Cluj sau Bucuresti, subliniaza Radu Coste.

Cea mai lunga cursa pentru o ambulanta este Jibou-Valea Lunga
Radu Coste precizeaza ca Serviciul pe care il conduce deserveste o populatie de circa 240.000 de locuitori, din care 99.000 sunt in mediul urban. Ambulanta Salaj acopera 288 de sate, iar masinile din dotare circula pe o retea de drumuri de aproximativ 1.581 de kilometri, din care 287 kilometri sunt drumuri nationale, iar 1.303 sunt drumuri judetene si comunale. In functie de drumurile pe care ne deplasam, depinde timpul de reactie. Cea mai mare distanta pe care o poate parcurge o ambulanta in Salaj, in timpul unei misiuni, este segmentul Jibou-Valea Lunga, care inseamna peste 150 de kilometri. Noroc cu echipajul SMURD din Ileanda, care ne acorda sprijinul, a precizat managerul Coste. Parcul auto al Serviciului de Ambulanta Salaj are douazeci de masini, pe categorii, in functie de utilitati. Cea mai dotata masina este ambulanta de tip C, care este un „spital pe roti”, sustine Radu Coste. Pe langa aceasta, mai sunt ambulantele de tip A si B, care asigura transportul fizic al bolnavului la unitatea medicala si care acorda asistenta medicala la domiciliu.