Imediat dupa 1990 am intalnit o sumedenie de concetateni din mediul rural si nu numai care si-au pus mari nadejdi in agricultura. Si-au cumparat tractoare, animale, utilaje si au pornit la drum. Numai ca drumul lor a dat repede in fundatura. Cunosc multi semeni de-ai nostri, cu precadere tineri, care au fost nevoiti sa abandoneze agricultura, pentru a se dedica altor domenii, sau au plecat slugi prin strainataturi. Spun slugi pentru ca inainte de colectivizare, taranul roman era propriul lui stapan, propriul lui sef, el hotara ce munci trebuie efectuate zilnic pentru a obtine recolte bune. In paranteza fie spus, pe vremea colectivizarii aveam impresia ca nu exista mai mare umilire pentru taranul roman ca aceea de-a se vedea in situatia sa gandeasca altii pentru el. Cand vedeam oamenii la sate adunandu-se dimineata in fata sediului CAP si cineva, de obicei presedintele, in multe cazuri un terchea-berchea pus de partid, iesea si le spunea fiecaruia ce are de facut, ma cuprindea un fel de mila amestecata cu revolta pentru felul cum era desconsiderata talpa tarii. Dupa 1990 am tras nadejde ca mai marii tarii isi vor intoarce fata si catre agricultura. Da de unde. Sub pavaza unor sloganuri gen economie de piata, negocieri directe intre producator si achizitor, statul nu se baga – nu s-a obtinut altceva decat descurajarea producatorilor agricoli. Acestia s-au simtit tradati, lasati la mana samsarilor, fara ca statul sa miste un deget. Daca nu ar fi existat un interes mafiot, manifestat adeseori sub masca nepriceperii guvernantilor, agricultura Romaniei era pe un calapod mult mai inalt. Mimarea acordarii unor subventii taranilor nu rezolva si nu va rezolva niciodata problema in agricultura noastra, mai ales ca valoarea subventiilor la noi este chiar si de zece ori mai mica decat in alte state europene. A scapat bietul taran roman de belele colectivului si da acum de normele europene. I se impune cat lapte sa produca, ce fel de produse sa comercializeze, cum sa ambaleze si sa eticheteze branza, cum sa-si sacrifice porcul etc. Numai ca nici o norma si nici un percept emis de cineva nu sunt vesnice. Si comunistii sustineau ca visul de aur al omenirii este comunismul si iata ce s-a ales din el. Intorcandu-ne la… oile noastre, afirm ca daca nu ar fi fost superficialitatea, prostia si mai ales interesul meschin din partea guvernantilor de dupa ’90, nu am fi avut astazi peste 40 la suta din suprafata tarii nemuncita, nu am fi ajuns la performanta rusinoasa de a importa 80 la suta din produsele agroalimentare si cel putin un milion de tineri romani n-ar fi ajuns slugi pe meleaguri straine.