Preturile marfurilor alimentare au crescut cu o medie de 0,3 la suta in luna februarie , comparativ cu prima luna a anului curent. Cel putin asta sustin cifrele Institutului National de Statistica. Legumele si conservele de legume au fost marfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult fata de luna anterioara – 2,91 la suta. Din aceasta grupa de produse cel mai mult s-au scumpit cartofii, cu 3,98 la suta fata de luna ianuarie, in timp ce fasolea si leguminoasele boabe s-au ascumpit cu 2,98 la suta. Conservele din legume s-au scumpit la randul lor cu 2,33 la suta. Fructele proaspete s-au scumpit si ele cu 1,13 la suta fata de ianuarie.