Un sortiment de biscuiţi vândut în magazinele Lidl, a fost retras de la vânzare de firma producătoare, pentru că pot conţine ”corpuri străine metalice”, transmite ANSVSA.
„Oostherhout, firma producătoare olandeză Banketbakkerij Merba B.V. retrage în prezent de pe piaţă produsul „Grandino Biscuiţi din aluat fraged, cu 20% ciocolată cu lapte, 12% ciocolată neagră şi 6% ciocolată albă 200g” cu termenul de valabilitate 12.12.2024. În cazul produsului vizat, nu se poate exclude faptul că acesta poate să conţină corpuri străine metalice. Ca urmare a posibilului pericol de rănire, clienţii trebuie să aibă obligatoriu în vedere, cu ocazia consumării acestuia, retragerea de pe piaţă şi să nu consume în niciun caz produsul afectat. Produsul afectat „Grandino Biscuiţi din aluat fraged, cu 20% ciocolată cu lapte, 12% ciocolată neagră şi 6% ciocolată albă 200g” a fost vândut în magazinele Lidl din România. Din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, Lidl România a reacţionat fără întârziere şi a scos produsul de la vânzare. Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, conform anunţului postat pe site-ul ANSVSA.
Retragerea de pe piaţă vizează exclusiv produsul „Grandino Biscuiţi din aluat fraged, cu 20% ciocolată cu lapte, 12% ,ciocolată neagră şi 6% ciocolată albă 200g” cu termenul de valabilitate 12.12.2024 de la producătorul Merba B.V.
Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse de la producătorul Merba B.V. nu sunt afectate de această retragere de pe piaţă, conform stirileprotv.ro