Chiar daca ajutorul acordat de stat pentru compensarea efectelor secetei din anul agricol 2011-2012 (ajutorul de minimis) este mai mult modic, cei ce au scormonit tarana, bazandu-se pe principiul „decat deloc e bine si asa” au inceput de la 1 septembrie sa solicite modesta, ba chiar umilitoarea suta de lei la hectar. Unii dintre agricultori s-au dat batuti cand au vazut ce hatis al birocratiei trebuie sa strabata si asta s-a auzit pana sus, la Ministerul Agriculturii. Asa se face ca saptamana trecuta Ministerul Agriculturii a venit cu precizari, unele dintre ele avand scopul de a-l scuti pe solicitantul de ajutorul de minimis de timp pierdut, de bani cheltuiti cu drumurile, de nervi tocati.
Cererile pot fi depuse si la primarii
O prima precizare se refera la locatia unde pot fi depuse cererile de catre solicitanti. Daca pana acum cererile se depuneau doar la Directia Agricola Judeteana, in timpul care a mai ramas pana la 15 octombrie (termenul limita pentru depunerea documentelor) cererile se pot depune si la primariile pe raza carora se afla terenul afectat de seceta. Apoi, inca o noutate: primesc ajutorul de minimis atat fermierii care sunt inregistrati in evidentele Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura cu cereri unice de plata pe suprafata pentru anul 2012, cat si fermierii care nu sunt cuprinsi in aceste evidente.
Cei cu mai mult de 10 hectare nu vor primi ajutor
Pentru a primi ajutorul de minimis agricultorii trebuie sa aiba in vedere urmatoarele: sa exploateze suprafete de culturi agricole in teren arabil de minim un hectar si maxim 10 hectare. Aici se cuvine o paranteza: o buna parte dintre agricultorii care exploteaza mai mult de 10 hectare s-au gandit ca si ei ar putea solicita ajutorul de minimis si sa primeasca bani pentru maxim 10 hectare. Insa Ministerul Agriculturii lamureste faptul ca ajutorul de minimis se acorda doar celor care exploateaza culturi agricole in teren arabil de maxim 10 hectare. In alta ordine de idei: in situatia in care solicitantii nu detin copia cererii unice de plata pe suprafata pentru anul 2012 eliberata de APIA, primariile transmit tabelul cu solicitanti la APIA, in vederea eliberarii acestor documente. APIA elibereaza documentele si le transmite la Directia pentru Agricultura. Asta, cum spuneam pana pe data de 15 octombrie. Sprijinul financiar (100 de lei pe hectar) pentru agricultorii afectati de seceta se acorda incepand cu data de 1 noiembrie. Cam mult zgomot pentru un „pumn de arginti”.