Discutam zilele trecute cu un fermier de rand, adică un mic agricultor din Someş Odorhei care-mi spunea printre altele că „avem de toate, avem roşii, legume, găini, ouă, lapte, branză, la noi aici la ţară avem de toate, dar e lipsă de bani”. Am stat şi m-am gandit şi am ajuns la concluzia că asta este definiţia agriculturii de subzistenţă. Iţi oferă tot, sau aproape tot ce ai nevoie pentru un trai decent, dar nu iţi lasă loc pentru investiţii. Au ştiut cei de la Bruxelles cum să pună frană agriculturii romaneşti. Ca să investeşti iţi trebuie ori cash, ori credit. Ca să obţii bani gheaţă trebuie să produci şi să vinzi surplusul la un preţ cat mai bun. Şi aici vine buba: preţul nu e bun, nu e deloc bun, ba chiar atat de prost incat de multe ori nu iţi scoţi ,tu, agricultorule, nici ce ai semănat. Semeni pleavă, culegi vant. De ce e preţul prost? Din mai multe motive. Unul ar fi cantitatea surplusului. Ca mic fermier nu obţii recolte mari, astfel incat ai două alternative: vinzi samsarului pe un preţ de nimic, sau cauţi consumatorul direct şi vinzi cate puţin, dar la preţul corect al pieţii. Asta implică, pe de o parte spaţii de depozitare (deci investiţii şi iată că ne invartim in cerc) iar pe de altă parte cel puţin o persoană dedicată activităţii de vanzare. Fiindcă dacă vinzi, cand mai produci?. Ca să obţii un credit, nici nu se pune problema să iei bani pentru un proiect de investiţii (fie el şi european) dacă nu ai ce să pui gaj. Şi iată blocajul. Un ambuteaj de toată frumuseţea care franează agricultura. Agricultura mare, nu cea de subzistenţă, pe care Uniunea Europeană ne imbie să o promovăm.

Post Views: 72