O nouă casă de tip familial destinată copiilor instituționalizați a fost construită în Sălaj, la Crasna, pe un teren pus la dispoziție de Biserica Ortodoxă din localitate.
Este a zecea locuință de acest tip amenajată în cadrul unui proiect european în valoare de 5 milioane de euro, derulat de Consiliul Județean Sălaj și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj (DGASPC).
Au mai fost realizate, prin același proiect, căsuțe de tip familial la Șimleu Silvaniei, Mirșid, Inău, Var, Cehu Silvaniei și Someș Odorhei, acestea găzduind în prezent 120 de copii.
Construirea caselor de tip familial este parte a reformei sistemului de protecție socială ce implică închiderea centrelor clasice de plasament și mutarea copiilor instituționalizați în spații unde li se asigură un mediu mai plăcut și mai apropiat de cel familial. Aici, ei au parte de găzduire, îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere, în vederea integrării/reintegrării familiale, respectiv a includerii sociale.