Plenul Senatului a adoptat ieri propunerea legislativă prin care cei care doresc să obţină permisul de conducere sunt obligaţi să facă dovada absolvirii cel puţin a ciclului gimnazial, pe langă condiţiile de varstă şi sănătate. Iniţiativa legislativă ii aparţine senatorului sălăjean Fekete Andras şi urmează să fie supusă votului final in Camera Deputaţilor şi modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. „La ora actuală in lege nu este stipulat nimic legat de şcolarizarea celor care doresc să obţină un carnet de conducere, dar trebuie să prezinte un act medical şi că a urmat o şcoală de şoferi şi poate să meargă şi dacă reuşeşte prin anumite metode poate să fie şi analfabet şi poate circula pe urmă pe toate drumurile publice, autostrăzi din toată lumea”, şi-a motivat parlamentarul propunerea legislativă.