decembrie 5, 2025

Accident în Aghireș. 4 persoane rănite

Accident-5

Un accident rutier soldat cu rănirea a 4 persoane a avut loc în Aghireș, pe strada Căminului.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați, ăn 19 august, la ora 13.30, prin apel la 112, cu privire la faptul că în localitatea Aghireș a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

Din verificările preliminare efectuate, polițiștii au constatat că o femeie de 30 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Căminului din localitatea Aghireș, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, în momentului efectuării virajului spre dreapta a intrat în coliziune cu autoturismul care circula din sensul opus, condus de un bărbat.

În urma accidentului rutier, ambii conducători auto, precum și un bărbat de 64 de ani și o femeie de 73 de ani, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la o unitate medicală.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.