Un microbuz şi un autoturism au fost implicate, duminică dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 1 (E 60), în comuna Sâncraiu, din judeţul Cluj. Doi adulţi au fost încarceraţi în cele două autovehicule, ei fiind ulterior transportaţi la spital. Totodată, o femeie şi patru copii, cu vârste între 7 luni şi 11 ani, au fost duşi şi ei la spital. Traficul este blocat.

Pompierii au descarcerat şi extras din autoturismul şi microbuzul avariat doi bărbaţi, în vârstă de aproximativ 40, respectiv 20 de ani, care au fost preluaţi de către echipajele medicale şi transportaţi la spital. Conform primelor evaluări ambii sunt în stare stabilă”, a anunţat ISU Cluj.

O femeie de 30 de ani şi patru copii, cu vârste cuprinse între 7 luni şi 11 ani, au fost consultaţi şi transportaţi la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări toţi erau în stare stabilă.

Accidentul s-a produs pe DN 1 (E 60), în zona localităţii Brăişoru, comuna Sâncraiu, fiind implicate două autovehicule.

Acolo intervin pompierii cu o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD, dintre care unul tip terapie intensivă mobilă din cadrul Detaşamentului 2 Cluj-Napoca, şi un echipaj SAJ.