A zâmbi cu sufletul

Ziua bună, dragi cititori!

Un monah care străbătea liniștit drumul ce ducea la mănăstirea sa din munți a fost surprins de un urs înfometat.

Cu acea bestie în spate, monahul a început să fugă cu sufletul la gură. Deodată s-a trezit pe marginea unei prăpăstii.

Era în fața unei alegeri implacabile: ori să se arunce în gol, ori să se lase ajuns și devorat de urs.

Ursul se apropia și deja scrâșnea din îngrozitorii colți.

Bărbatul s-a aruncat în prăpastie, dar a reușit să se prindă de o ramură care ieșea din peretele stâncos, îndreptându-se spre fundul prăpastiei.

Și-a îndreptat privirea în jos și a observat o tigroaică flămândă, cu botul deschis, stând în așteptarea căderii lui.

Astfel, sărmanul călugăr stătea prins de ramură, în timp ce, deasupra lui, un urs încerca să-l înșface, iar sub el, un tigru îl aștepta pândind.

În acel moment, doi șoricei, deranjați de toată acea gălăgie, au ieșit din gaura lor și au început să roadă ramura de care se ținea călugărul.

Situația era disperată.

În acel moment, bărbatul a zărit alături de ramură un tufiș de plante sălbatice, cu niște fructe roșii, coapte, zemoase, într-un cuvânt, numai bune de mâncat. A întins o mână, a luat două, le-a dus la gură și le-a gustat exclamând extaziat:

-Hmm! Ce bune! Ce gust plăcut!

Dragilor, a aranja în aceeași sintagmă termenii ”umor” și ”creștinism” poate fi pentru mulți dintre noi o îndrăzneală necumpănită. Desigur, consider că glumele pe teme religioase trebuie să aibă dreapta măsură și să rămână în nota bunului-simț, însă, umorul rafinat nu este deloc în contradicție cu realitatea din terenul Evangheliei.

Nimeni nu se poate găsi într-o situație atât de disperată, încât să nu aibă nici un motiv de bucurie. A ști să-l descoperi este rodul tăriei de suflet și al umorului. Evanghelia este Vestea cea Bună, nu rea, o invitație la reevaluarea radicală a trăirii noastre și o chemare la bucurie profundă.

Așadar, să nu ne supraevaluăm nici pe noi, nici lumea. Să facem din orice lucru omenesc o treaptă pentru a urca la Cer. Să nu luăm lucrurile în tragic, să ieșim din noi și să nu ne gândim la noi.

A ne trăi într-un mod crispat credința este în contradicție cu ceea ce însemnă, în sine, planul lui Dumnezeu pentru noi.

Vă invit să reflectăm împreună!