Vine pe 10 august sa se alature celor un milion de romani de peste granite care vor participa la protestele de la Bucuresti

rn

Ioana are o viata ca dintr-un roman, o aventura sociala uimitoare. Este un exemplu de luptator, o femeie curajoasa si puternica. A avut de suferit din cauza comunistilor, asa ca in dragostea ei pentru tara si-a facut un obiectiv din a lupta toata viata pentru democratie si onoare in Romania. 

rn

O cheama Ioana Popescu si este de fapt o fiica adoptiva a Salajului. S-a mutat in Zalau pe cand avea 18 ani, in 1976, si s-a atasat enorm de oamenii de aici. Pentru ca regimul comunist a dezgustat-o prea mult, in 1990 a ales sa emigreze in Statele Unite. Dar a ramas cu sufletul acasa in toti cei 28 de ani scursi de atunci.
Este permanent activa pentru democratia din Romania. Ne spune, de peste ocean, ca vrea sa-i sutina pe romani. Fie si doar cu un singur vot impotriva celor care pun frana democratiei. Si recomanda tuturor romanilor sa se opuna "urmasilor de azi ai comunismului".
In aceasta perioada, Ioana Popescu sustine intens initiativa cetateneasca „Fara penali in functii publice”. S-a implicat în aceasta campanie de strângere de semnaturi, la care participa mai nou si o suma de actori si artisti consacrati.
“Voi fi la Bucuresti, la protestul din 10 august, in Piata Victoriei, alaturi de cei peste un milion de romani din strainatate. Noi, cei din Diaspora, altfel vedem lucrurile si le gândim; iubim Romania enorm si, in plus stim cum e cinstea si munca si meritocratia, pentru ca le traim in societatea de aici. La fel si cei din Europa de Vest si de peste tot”, a declarat Ioana pentru Graiul Salajului.
Comunistii au luat familei Ioanei totul
Ioana isi aminteste cu tristete de vremurile copilariei, de perioada comunista, de bunicul ei, caruia comunistii i-au furat viata; i-au confiscat podul plutitor cu care isi castiga existenta in satul de pe Valea Oltului.
„Ne-au luat tot, ne-au confiscat si podul, dar nu au stiut sa-l foloseasca fara bunicul. El era singurul în stare sa-l mânuiasca fara probleme, nu era la îndemâna oricui sa plimbi acel bolid pe apa, cum crezusera comunistii. Asa ca, la putin timp dupa nenorocirea care s-a abatut asupra familiei noastre, slujbasii rusilor s-au vazut nevoiti sa apeleze tot la bunicul. Asa se face ca l-au chemat tot pe el sa mânuiasca podul, care acum nu mai era al lui, ci al statului, si l-au transformat în simplu angajat pe mosia comunista“.

rn

S-a maritat in Stana si a muncit in Zalau

rn

Ioana a sosit in Zalau la varsta de 18 ani, dintr-un satuc de pe Valea Oltului. S-a nascut la 2 aprilie 1958, in judetul Olt. A plecat de mica din satul Rusanesti, de pe malul Oltului, viata a plimbat-o prin multe locuri de la o vârsta frageda si înca îsi aminteste fiecare detaliu din aceasta lunga calatorie, fara sa fi rupt vreodata puntea care o leaga de locurile natale si de amintirea dragului ei bunic.
“La varsta de 14 ani am plecat la Cisnadie, judetul Sibiu, la Scoala profesionala de Textile, pentru ca bunicul meu era batrân si atunci cand am terminat clasa a VIII-a, mi-a spus ca ma inscrie la o scoala profesionala de stat, fiindca familia mea nu poate sa ma tina la liceu.
Apoi, dupa finalizarea scolii, m-am maritat cu un baiat din Stana. Si asa am ajuns la Zalau. Nefiind nicio fabrica de Filatura de Lana in Zalau, am ajuns sa lucrez la Casa de Moda din muncipiu. Eram foarte tânara. Am început sa lucrez imediat ce am ajuns in Zalau, facând naveta de la Stana la Zalau, in fiecare zi, pana la revolutie.
Chiar in anul revolutiei ne-am mutat la Zalau, unde primisem un apartament. Am un fiu, Fabian, de 38 de ani, pe care l-am nascut la Zalau, iar acum este aici cu mine, in California.
Viata la croitorie nu a fost grea, caci mi-a placut ce faceam, dar nici usoara, pentru ca mergeam in fiecare zi pe jos din sat Stana pana la Popas. Oamenii din sat si din oras m-au placut, ca eram harnica. La Zalau am învatat sa fiu mama si sotie", povesteste Ioana pentru Graiul Salajului.

rn

Ioana a fost coplesita de bunatatea zalauanilor

rn

„Mi-au placut enorm oamenii din Stana. Erau foarte foarte politicosi si cu drag sa ma ajute, sa ma învete orice. Soacra si socrul meu erau niste oameni deosebiti. La Zalau mi-am facut foarte usor prieteni si prietene, care m-au ajutat oricând am avut nevoie. Ardelenii sunt oameni gospodari.

rn

Din lagarul comunist, în Lumea Libera

rn

Dupa Revolutie, in anul 1990, Ioana a plecat in S.U.A., ajutata de unchiul ei, Cornel Dolana, care in anul 1959 a traversat Dunarea înot pâna pe malul sârbesc, ca sa scape de infernul care s-a abatut asupra Romaniei. Parea o nebunie, un kilometru si ceva distanta, vârtejuri, curenti, teama de a fi împuscat de graniceri. Bunicul Ioanei Popescu, batrânul podar Marin Dolana, l-a antrenat deseori pe când trecea Oltul, l-a învatat cum sa-si tina respiratia sub apa, sa nu se puna contra curentului, sa se lase în voia apelor, daca va fi cazul. În 1959, Cornel a sarit. Aventura sa, care se putea încheia tragic, i-a uimit pe americanii ce aveau sa-l cunoasca mai târziu, dupa ce trecuse cu bine Dunarea înot.
Scriitoarea americana Sharon Ruston i-a dedicat cartea „No Paved Road to Freedom“, aparuta in anul 2016, în varianta româneasca sub titlul: „Pe sub apele Dunarii spre libertate“. Un film este în curs de realizare, la Hollywood, pe seama povestii de viata a lui Cornel Dolana, unchiul Ioanei Popescu si totodata cel ce avea sa-i înlesneasca ei însasi drumul spre America.
Pentru Ioana Popescu viata nu a fost usoara. Dar, ca orice român aruncat în valurile vietii, si ea a luptat pentru a-si face un rost în Lumea Noua. A muncit din greu la o companie de articole de vestimentatie, pe care a trebuit însa s-o paraseasca, urmare a crizei globale care a cuprins America si lumea întreaga începând cu anul 2006. Ioana a înteles ca atunci când se închide o usa, o alta se deschide.
A dorit o schimbare în viata ei si lucrurile au inceput sa decurga altfel. “n anul 2012 si-a deschis o firma de croitorie si ajustari vestimentare, iar astazi ea este pretuita de clientii care descopera micul sau „shop“ „Alteration by Ioana“ din San Jose, California.
Acest nou univers i-a permis sa ajute pe oricine o leaga sufleteste de România. Pe unchiul sau, caruia i-a finantat cartea în limba româna, familia, rude, prieteni, artisti, clienti. O face dupa propriile puteri, caci nu e un magnat al modei, dar mereu cu zâmbetul pe buze. Iubeste România de când a descoperit începuturile vietii alaturi de bunicii ei si nu are alt vis decât acela de a îmbatrâni acasa, pe malurile Oltului, la Rusanesti.
Iar la final Ioana Popescu ne spune ca viseaza la ziua cand va reveni in tara sa-si traiasca a treia parte a vietii. Pe care i-o dorim frumoasa, alaturi de noi toti, care asteptam vremuri mai bune, normale.

Post Views: 74