Un proiect de fizica si chimie a castigat sectiunea de „Matematica si stiinta” din cadrul unui concurs organizat de Comisia Europeana.
Un proiect educational derulat la Scoala Gimnaziala „Gheorghe Lazar” Zalau a fost ales de Comisia Europeana (CE) drept castigator intr-o competitie de nivel continental organizata de etwinning, programul de invatare permanenta a CE. Proiectul, intitulat „Magic but real experiments” (Experimente magice, dar reale), a concurat la categoria „Matematica si stiinta” si a presupus, dupa cum ne-a declarat coordonatoarea lui – profesoara Claudia Radu (care este si directoarea scolii) – implicarea elevilor in realizarea de experimente de fizica si chimie. La proiect au participat inca cinci scoli, din mai multe tari europene, copiii din cele sase scoli comunicand in permanenta pe internet, pe toata durata derularii proiectului. Potrivit prof. Claudia Radu, proiectul a oferit o abordare noua, mult diferita de cea traditionala, a orelor de fizica si chimie, elevii asumandu-si rolul si comportamentul celor care lucreaza efectiv intr-un domeniu de specialitate (cercetatori, chimisti, fizicieni, laboranti, observatori, documentaristi, desenatori, operatori media). „Fie ca au realizat un film, au elaborat o brosura pentru a-si promova experimentul, sau au realizat o prezentare multimedia, elevii au fost implicati in activitati reale, avand posibilitatea de a-si forma o imagine proprie asupra lumii. Sau altfel spus, invatarea a trecut dincolo de zidurile clasei si a patruns pe drumurile cunoasterii”, ne-a explicat ea.
Premierea – saptamana aceasta, la Sevilla
Premierea oficiala va avea loc saptamana aceasta, la Sevilla (Spania), invitata la premiere si la conferinta anuala eTwinning (in cadrul careia se va face premierea) fiind coordonatoarea proiectului, prof. Claudia Radu. In functie de disponibilitatea sponsorului sectiunii de concurs, copiii implicati in proiect ar putea participa, si ei, la o tabara internationala.
Premiu european pentru Scoala ”Gheorghe Lazar”
Articole
Zalău: Impozit mai mic pe casă și mașină dacă plătești online
Scutirile, bonificațiile şi gratuitǎțile acordate de municipalitate pentru persoane fizice şi persoane juridice se mențin și în 2025, la nivelul din anii anteriori. la fel ca în ultimii ani. Pentru persoanele fizice, în cazul achitării la casieriile serviciilor de impozite și taxe din cadrul primăriei, la CEC, prin P.O.S, prin ordin de plată sau internet banking, bonificația acordată este de 4 % dacă plătesc cu anticipaţie impozitul/taxa pe clădiri, impozitul/taxa pe teren şi impozitul pe mijloacele de…
Mai mult...PNL Sălaj: „Amendamentul propus pentru încurajarea celor care își plătesc impozitele la timp a fost respins de PSD-iști”
Amendamentul propus de PNL Zalău pentru încurajarea celor care își plătesc impozitele la timp a fost respins de PSD-iști În 23 decembrie, în ședința de consiliu local, consilierul PNL Zalău, Ciprian Vlaicu, a depus un amendament pentru majorarea bonificației celor care își plătesc integral impozitele până la data de 31 martie astfel: – creșterea de la 4% la 5% pentru persoane fizice – plata la ghișeu – creșterea de la 8% la 10% pentru persoane fizice –…
Mai mult...