decembrie 5, 2025

Clădirile fostei mine din Sărmășag așteaptă să devină centru de asistență socială

imagine-articol18_46535

Nici șobolanii nu mai stau aici, pentru că nu au ce mânca


 

Clădirile administrative ale fostei mine din Sărmășag nu mai au ce administra și, bineînțeles, nici oameni care să administreze ceva ce nu mai există, adică minerit. Industria mineritului s-a dus pe apa sâmbetei. Locul îi va fi luat de asistența socială. Complexul de clădiri este acum al Consiliului Județean Sălaj. Acesta vrea să transforme “Complexul de la mină”, cum îi spun locuitorii din Sărmășag, în centru de servicii de asistență socială și recuperare medicală. Dar înainte de toate trebuie realizat un proiect de izolare termică și un studiu privind starea tehnică a clădirii, ne spune Sebastian Olaru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean. Tot de la el aflăm că încă nu există termene pentru acest proiect, dar că este un proiect pe care conducerea județului vrea să-l ducă la bun sfârșit. Consiliul Județean Sălaj a intrat în posesia clădirii administrative a minei și a cantinei în anul 2009. Până atunci acestea au aparținut firmei S.C Sălajul SA Sărmășag.
Zilele trecute am vizitat și noi fosta clădire de la mină, care în trecut găzduia birourile șefilor, contabililor, dispecerilor și ale altor angajați ai minei din Sărmășag. În momentul de față clădirea se află într-o stare deplorabilă.A fost vandalizată de-a lungul timpului de “căutătorii” de fier vechi și nu numai. Cu geamurile sparte, cu tencuiala căzută și cu pereții crăpați, clădirea este fantoma a ceea ce a fost cândva. Interiorul este unul de apocalipsă. Holurile care altădată erau stop_coloana luminate și primitoare s-au transformat în adevărate tuneluri întunecoase, ca într-un film de groază. Mizeria este la ea acasă în fosta clădire a minei. Înainte să intri în clădire trebuie să te asiguri că n-ai probleme cu inima. Catacombele sinistre te induc într-o atmoferă de teroare, cu un miros de stătut și de praf care îți taie respirația. În birouri nu a mai rămas nimic; câteva urme de parchet.
“S-a furat tot ce era de furat, de la țevi de apă până la cablurile de curent, nici măcar șobolanii nu mai stau aici, pentru că nu au ce mânca”, ne-a spus paznicul de serviciu angajat de Consiliul Județean, care își amintește câtă lume trecea pragul clădirii în trecut. “Am lucrat aici la mină și nu-mi vine să cred ce s-a ales din ea”, spune paznicul.
Clădirea a fost construită între anii 1975 – 1980, ne spune Geza Spurigan, fost director tehnic la mina din Sărmășag, care salută inițiativa Consiliului Județean, însă este de părere că autoritățile vor avea mult de muncă. Geza Spurigan ne-a mai spus că acest “complex de la mină” a fost un centru important pentru toate minele din județul Sălaj, care aparțineau acestuia, iar atunci când s-a construit s-a avut în vedere dezvoltarea ulterioară, “Păcat că nu s-a mai întâmplat”, nu se poate abține fostul director.