Prefectura a prezentat oamenilor de afaceri posibilităţile pentru finanţări europene nerambursabile
Prefectul judeţului, Ionel Ciunt, s-a întânit ieri cu reprezentanţi ai patronatelor şi sindicatelor din judeţ. Tema principală a discuţiei a fost informarea mediului de afaceri legat de finanţările nerambursabile pentru ţara noastră în sesiunea 2014 – 2020. Zilele trecute, comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, a semnat Programul Operaţional pentru România, perioada 2014 – 2020.
Mircea Ciocian, şef serviciu Management Instituţional din cadrul Instituţiei Prefectului, a prezentat alocările financiare pentru fiecare program în parte.
România va beneficia până în 2020 de fonduri europene în valoare de aproximativ 42 de miliarde de euro, din care peste 22 de miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.La nivelul programelor operaţionale, alocările financiare sunt de 6,7 miliarde de euro pentru Programul Operaţional Regional, 1,33 miliarde de euro pentru Programul Operaţional Competitivitate, 4,22 miliarde de euro pentru Programul Operaţional Capital Uman, 9,41 miliarde de euro pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare, 0,55 miliarde de euro pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă, 0,21 miliarde de euro pentru Programul Operaţional stop_coloana Asistenţă Tehnică, 8 miliarde de euro pentru Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, 0,17 miliarde euro pentru Programul Operaţional Pescuit, 0,45 miliarde euro pentru Programele de cooperare teritorială.
Pe parcursul şedinţei, reprezentanţii patronatelor au ţinut să-şi manifeste aprecierea pentru adoptarea Codului
Mediul de afaceri sălăjean salută adoptarea Codului Fiscal
Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală de către Parlament, apreciind că adoptarea Legii Holdingului ar putea, de asemenea, să sprijine mediul de afaceri. Totodată, aceştia au solicitat sprijin pentru suplimentarea sumelor alocate pentru ajutoarele de minimis la rectificarea bugetară care va avea loc luna viitoare.
