Originea apostolică a creştinismului românesc stă în legătură cu predica apostolică a Sfântului Andrei, pe care Biserica noastră îl cinsteşte în ziua de 30 noiembrie în fiecare an. Ca şi la ceilalţi sfinţi din calendarul bisericesc, ziua cinstirii Sfântului Andrei este momentul trecerii sale la cele veşnice. Sfârşitul vieţii a avut loc la 30 noiembrie. După ce a adus în părţile noastre sămânţa Sfintei Evanghelii, s-a retras în părţile Greciei, unde, în oraşul Patras, a suferit moartea martirică, fiind răstignit pe o cruce în formă de “X” semn care până astăzi poartă numela de “Crucea Sfântului Andrei”. Apostolul românilor s-a născut, ca si fratele său, Sfântul Apostol Petru, în oraşul Betsaida, aşezat la nord de Marea Galileii, pe apele căreia se îndeltniceau cu pescuitul. Pe când îşi aruncau mreaja în apele mării, cei doi fraţi au fot chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos să-L urmeze, ca să-i facă pescari de oameni, iar ei au ascultat chemarea divină şi L-au urmat pe Domnul. Sfântului Apostol Andrei i se mai spune şi ,,cel întâi chematÎ, deoarece el a aflat primul pe Mesia. Chemarea propriu-zisă la apostolat despre care am vorbit mai înainte, se va petrece după acest moment.
După Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli aceştia vor porni la propovăduire, conform poruncii Domnului: ,,Mergând, învăţaţi toate neamurile.” (Matei 28,19). stop_coloana Marele istoric bisericesc Eusebiu de Cezareea, spune că s-au tras sorţi, unde să meargă fiecare apostol la propovăduire şi încreştinarea neamurilor, astfel Sfântului Apostol Andrei a propovăduit în Sciţia care includea în vremea aceea şi teritoriul Dobrogei. Pe lângă mărturia lui Eusebiu avem şi alte mărturii, care confirmă că Sf. Ap. Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici în pustiurile scitice ale Daciei Pontice. Adevărul acesta este confirmat de numeroase dovezi arheologice, de tradiţia românească prin colindele şi creaţiile folclorice din Dobrogea, toponimiile, numele de persoane şi locaşurile de cult închinate Sf. Apostol Andrei, dar şi obiceiurile locurilor. Astfel, în ziua de 30 noiembrie puneau ramuri într-un vas cu apă, pe care le ţineau până la anul nou, când tinerii le luau şi mergeau cu pluguşorul. Prin mijlocirea predicii sale, strămoşii noştri au cunoscut cuvântul dumnezeiesc, care a contribuit la formarea universului creştinesc românesc.

Post Views: 63