Cei sapte ardeleni, intre care doi zalauani, membri ai echipei Transilvania 4 Africa, au ajuns la inceputul acestei luni la destinatie, in cel mai mare raliu off-road pentru amatori din lume (raliul Budapesta – Bamako) si si-au indeplinit misiunea. „Am reusit sa traversam Senegalul, dar am avut parte de foarte multe peripetii. Desertul si savana deasa pun la incercare atat echipajul, cat si masina si motoarele, solicitandu-ne la maxim. Astazi ajungem la ‘Finish’ si vom incepe sa impartim ajutoarele”, au mentionat cei sapte aventurieri pe pagina de socializare a echipei Transilvania 4 Africa, in data de 9 februarie. Ceea ce s-a si intamplat.

Echipa a parcurs, timp de doua saptamani, peste noua mii de kilometri si a strabatut noua tari pentru a distribui calculatoare si echipamente IT celor aproximativ 1.000 de elevi ai unei scoli dintr-o suburbie a orasului Banjul, capitala Gambiei. Ei au mai donat si aparaturi medicale, alimente, incaltaminte si alte bunuri necesare comunitatilor sarace de pe continentul negru, in valoare de zeci de mii de euro. Hiriczko Sandor, unul dintre zalauanii inscrisi in competitie, este dentist de profesie si si-a oferit intregul echipament din cabinetul individual de medicina dentara. Aparaturile au fost preluate de un medic stomatolog din Banjul.stop_coloana

Aventura pe doua roti

Echipa Transilvania 4 Africa Team, din care fac parte si doi zalauani, Hoszu Janos si Hiriczko Sandor, au pornit pe 24 ianuarie spre cel mai lung raliu din lume destinat amatorilor si care are scop caritabil. Zalauanii nostri, impreuna cu alti cinci prieteni, au parcurs peste 3.000 de kilometri in Europa, dupa care, pe 28 ianuarie au ajuns in Maroc. Odata ajunsi pe continentul african, cei sapte au strabatut alti 6.000 de kilometri, trecand prin Muntii Atlas, Mauritania, desertul Sahara, Snegal si, in final, Banjul, capitala Gambiei.

Au pornit la drum cu o masina Toyota Land Cruiser HDJ80, sau „Bestia” – asa cum o numesc ei, si cu patru motociclete, special construite pentru expeditii in desert, dotate cu rezervoare marite, suspensii speciale sport si sistem de portbagaj, dar si cu cauciucuri speciale pentru zone nisipoase.