Educatia, incotro?
Fara indoiala, educatia este cel mai dinamic domeniu din societatea romaneasca. Departe de a fi vorba despre un dinamism care sa puna lucrurile in miscare, sa conduca spre o evolutie, cat de cat, a sistemului de invatamant, aceasta joaca de-a baba-oarba cu „inovatiile” in domeniu este, dincolo de orice, degradanta. Degradanta in primul rand pentru parinti si pentru copii, nu mai stiu in acest moment daca din toamna mai dau teze cu subiect unic sau incep sa se pregateasca pentru examen de admitere in liceu? Dau bacul din sase materii sau din trei? Mai dau examen de bacalaureat? Degradanta pentru ca, inainte de toate, aceasta preocupare zilnica de a schimba ceva in invatamant denota lipsa unui minim respect fata de beneficiarii educatiei, fortati sa se adapteze din mers la toate nascocirile celor care se perinda pe la putere.
Cu toate ca ar fi trebuit sa fim, deja, imunizati la acest gen de transformari anuntate fara nici un avertisment, sensibilitatea recenta la schimbare este data de faptul ca parca niciodata nu au fost atat de multe „inventii” in educatie ca de la venirea Abramburicai la conducerea ministerului de resort. Prinsa, parca, intr-un soi de inclestare cu sistemul pe care il conduce, ministra pare decisa sa nu mai lase nimic nemodificat. A inceput, imediat dupa instalare, cu planurile cadru, a continuat cu manualele si cu programa, iar acum a luat in vizor examenele. Problema nu e ca nu sunt necesare schimbari in educatie, ci necazul este ca aceste schimbari se fac parca in ciuda cuiva, nu de dragul unui viitor mai bun pentru copiii nostri. Necazul este ca aceste schimbari seamana tot mai mult cu niste simple demonstratii de putere si isi pierd din ce in ce mai mult din rolul lor, de a imbunatatii acest sistem, viciat de atatea schimbari facute dupa acelasi calapod.
