Salajenii nu mai au bani pentru a-si cumpara apartamente, case sau terenuri, chiar daca vanzatorii au mai lasat putin din preturi. Agentiile imobiliare spun ca numarul tranzactiilor imobi- liare finalizate a scazut la jumatate fata de anul trecut. „Daca anul trecut vindeam un apartament sau o garsoniera pe luna, acum sunt doua – trei luni in care nu se vinde nimic, doar chirii”, ne-a declarat agentul imobiliar. Reprezentantul agentiei ne-a mai spus ca in lunile de vara se vand cele mai multe locuinte, dar vanzarile din acest an au fost mult sub nivelul celor de anul trecut. „Anul trecut, in august, au mai venit oameni din strainatate, in concediu, si si-au investit banii castigati in imobile, dar in acest an nu am avut astfel de clienti”, marturiseste un agent imobiliar al Agentiei Caserom. Cat priveste intermedierea de chirii, numarul lor, dar si pretul, a ramas neschimbat fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Judetul Salaj se afla pe ultimul loc la nivel national in ce priveste numarul tranza-ctiilor imobiliare incheiate in primele noua luni ale anului, potrivit datelor Agentiei Natio-nale de Cadastru si Publicitate Imobiliare (ANCPI). Pe tara, numarul tranzactiilor imobiliare a crescut cu peste 360 de mii fata de intervalul similar al anului trecut, ajungand la un total de 3,7 milioane. Asa cum era de asteptat, cele mai multe operatiuni de cadastru si carte funciara au fost inre-gistrate in Bucuresti, 247.592, urmate de Timis, cu 221.675 si Cluj, cu 172.580. La capatul opus al clasamentului, cu cele mai putine operatiuni de cadastru si carte funciara, se situeaza judetele Salaj, cu 35.464, Covasna, cu 39.670 si Olt, cu 40.127.

Cele mai mici preturi la imobile
Cei care vor cu orice pret sa vanda in conditii de criza mai lasa din pretul imobilelor. Asa se face ca, din 2009 incoace, preturile apartamentelor cu trei camere s-au redus la jumatate, si cu 30 – 40 la suta tn cazul apartamentelor mai mici. Un apartament cu trei camere, situat in cartierul zalauan Dumbrava Nord, se vindea in 2009 cu 68 de mii de euro, iar acum abia se ofera 30-32 de mii de euro. In piata imobiliara actuala, un apartament cu patru camere, 90 de metri patrati, este scos la vanzare pentru 40 -42 de mii de euro, in timp ce pentru un apartament cu trei camere se cere intre 27 si 33 de mii de euro, in functie de fi-nisaje, suprafata utila, etaj si zona in care este situat. Cine doreste un apartament cu doua camere trebuie sa aiba in pusculita in jur de 20 de mii de euro. Cele mai multe oferte de vanzare vin din partea firmelor de constructii care au mansardat blocuri cu patru etaje din municipiu si au scos spre vanzare apartamente cu suprafata de 50 metri patrati, la pretul de 25 de mii de euro.
Preturile garsonierelor au suferit si ele un declin, dar nu la fel de impresionant ca si in cazul apartamentelor mari, cheltuielile de intretinere fiind mai mici. Preturile la garsoniere variaza intre 10 si 12.500 de euro. Preturile difera in functie de suprafata utila, de imbunatatiri, de zona si etajul la care este situate imobilul.