Ministerul de Finante a prezentat la sfarsitul saptamanii trecute situatia arieratelor inregistrate de primariile din tara si strategia de stingere a datoriilor, ca masura prioritara. Salajul figureaza cu 6.73 de milioane de lei datorie pentru sume contractate de 14 primarii din judet, dar neachitate la expirarea termenului de 90 de zile, potrivit legii, mai exact la 30 octombrie anul curent. Crasna, comuna care are cei mai multi locuitori din judet, conduce detasat in topul primariilor restante, cu arierate pe sold in valoare de 2.52 milioane de lei. La polul opus se situeaza primaria Agrij, care datoreaza 0.01 milioane de lei. In ordine crescatoare, urmeaza Benesat, 0.04, Varsolt, 0.06, Carastelec cu 0.07, Me-seseni, 0.12 milioane, Treznea, 0.26 de milioane, Pericei, 0,36, Balan, 0.50, Sarmasag, 0.71 si Bocsa cu 0.88 de milioane de lei; Ileanda, un milion de lei.
Guvernatorul Bancii Nationale Romane (BNR), Mugur Isarescu, a explicat ca „arieratele cresc inflatia si denatureaza fondul economiei de piata, care este disciplina monetara, fiscala, platile la timp”. „Exista o Ordonanta care prevede ca stingerea arieratelor e prioritara. Aceasta stabileste ca fondurile din TVA si impozitul pe venit sunt alocate pentru achitarea arieratelor, precum si pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala”, a spus Mugur Isarescu. Este vorba despre Ordonanta numarul 73 din 2013, care pomeneste despre reglementarea situatiei arieratelor, la capitolul politici fiscale. Potrivit documentului publicat de Finante, care certifica situatia arieratelor primariilor, nu au fost luate in calcul administratiile locale care au inregistrat arierate mai mici de 5.000 de lei. Ministerul de Finante a atras atentia asupra faptului ca datoriile inregistrate si asumate de primarii depasesc 53 de milioane de euro. Alte 81 de milioane de euro sunt in curs de clarificare, potrivit aceleasi surse.