Un clopot agatat de inaltul cerului, o funie tanjind spre pamant, vor sa ne spuna ca aici vietuiesc semeni de-ai nostri. Si intr-adevar vietuiesc! Fara biserica, fara scoala, fara cimitir si fara multe alte utilitati vitale pentru homo sapiens din anul de gratie 2013. Si totusi, aici traiesc oameni. Aici, in Pet, o asezare din comuna Buciumi, cea mai tanara din judet. Catunul Pet s-a nascut odata cu Reforma Agrara din 1921, atunci cand groful Csaki din Almas, inspaimantat ca va trebui sa-si instraineze pamanturile, i-a chemat pe cei mai destoinici argati si le-a oferit mosii in zona. Dupa spusele batranului Teodor Maxim, din Rastoltu Mare, prima familie care s-ar fi incumetat sa se aseze in hotarul vaduvit de orice urma de locuinta a fost cea a lui Nicula. A batut mai apoi tarusul in actuala gradina a lui Todoru lui Ion. O alta sluga credincioasa a grofului a fost batranul Ilisie, care si-a ales si el un loc de casa, o gradina si o mosie, nu departe de Nicula. Asta se petrecea in cel de-al treilea deceniu al secolului XIX. Acestea au fost cele dintai familii care s-au asezat in vatra Petului de azi.

Pet – cea mai tanara asezare din judet

A vazut Petul masina
S-au construit de cand Nicula si Ilisie au pus piatra de temelie a primelor lacasuri de adapost in Pet, 17 case, cu tot atatea gospodarii. Locuite, in prezent, sunt doar 11, dar nu-i exclus ca numarul lor sa creasca, ba chiar sa apara constructii noi.Va veti intreba de ce? Exista un motiv mai solid decat bolovanul lui Sisif, si anume ca s-a reabilitat infrastructura rutiera. Pana in catun. Pana langa clopotnita din mijlocul Petului oamenii calca pe asfalt. Si rotile autoturismelor ruleaza pe cureaua serpuitoare de asfalt. Si asta de doi ani, de cand drumul comunal dintre Poarta Salajului si Pet, a fost reabilitat prin Masura 322 pe o lungime de 18,2 kilometri. Proiectul s-a derulat prin Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara „Valea Agrijului”, al carui suflet a fost si este inca primarul de Agrij, Pamfil Berar. Spun „inca”, pentru ca, din cauza birocratiei care ne incolaceste, receptia la drumul dintre Poarta Salajului si Pet nu s-a facut nici pana azi.
Si tot din cauza birocratiei nu a putut fi refacut podul peste Valea Rastolt. El se afla la intersecta drumului ce duce spre Rastoltul Mare cu drumul ce merge spre catunul Pet. In proiect, podul n-a avut loc pentru ca nu erau prevazute asemenea obiective. Primarul Pamfil Berar, fiind vorba de fonduri europene, a incercat sa-i lamureasca pe cei de la Centrul Regional de Dezvoltare Rurala si Pescuit de la Satu Mare ca drumul fara pod isi pierde din utilitate. N-a fost chip sa-i induplece. Negasind alte solutii, Berar a promis ca va reface podul de peste Valea Rastoltului chiar in aceasta toamna. Cu bani de la bugetul local. Nu de alta, dar el a devenit un pericol pentru cei ce se incumeta sa-l treca cu autoturismele. Si la intrarea si la iesirea de pe pod sunt doua indicatoare de avertizare pentru ca podul este rupt la amandoua capetele si s-a ingustat. Asta nu-i impiedica pe pruncii din Pet sa-si viziteze parintii ori de cate ori au prilejul, nici pe bastinasi sa se deplaseze acolo unde treburile cotidiene ii cheama.
Ehe, pe vremuri nu era asa. Si cand spunem „pe vremuri” facem trimitere in urma cu doar trei-patru ani. Maria Brindas, o femeie trecuta de prima tinerete, locuitoare a Petului, nu are cuvinte sa-i multumeasca primarului Berar. In catun, fie ploaie, fie vreme buna, nu puteai intra decat cu tractorul. Si atunci, daca puneai maldare de tulheni in baltile drumului. Preotul venea sa-i conduca pe raposati pe ultimul drum tot cu tractorul, ori in cel mai bun caz cu o caruta trasa de doi cai. Cu 15-20 de ani in urma nu puteai ajunge in sat nici macar cu tractorul, pentru ca pur si simplu nu erau cai de acces. Localnicii circulau mai mult peste deal spre si dinspre Rastoltu Mare, unde de bine de rau era un drum cat de cat pietruit. Nu a fost usor sa strabati 3-4 kilometri, din Rastolt in Pet, cu desagii cu de-ale gurii in spinare, cu zahar, cu orez, cu ulei si cu toate cele trebuincioase in casa.

Cimitirul din gradina
Astazi, preotul Petru Blidar, care slujeste la Biserica Ortodoxa din Rastoltu Mare, biserica de care apartin si cei din Pet, vine cu autoturismul propriu si ii duce pe cei ce vor sa se intalneasca cu mantuirea la liturghie ori vecernie. In Pet, lacas de cult nu este si nu a fost niciodata. Praznicele crestinesti sunt anuntate de bataile clopotului din centrul catunului. Nici un loc unde copiii sa descifreze tainele alfabetul, Petul n-a avut niciodata. De fapt, niciodata n-au fost copii in sat cat sa se justifice prezenta unui dascal. Vlastarele petenilor, atatea cate au fost, au buchisit literele si au invatat socotelile la Scoala din Rastolt. Astazi, vlastare nu mai sunt in Pet. Si nici cimitir nu este pentru cei ce vor sa poposeasca o clipa in „marea trecere” spre vesnicie. Localnicii isi ingroapa mortii in gradina casei, sa fie mai aproape de ei, sa le intinda o mana de ajutor daca va fi nevoie.

Tinerii locuitori ai Petului
Cea mai tanara familie din Pet este familia Simona si Nelutu Pop. Ea s-a nascut in primul an din deceniul al noualea al secolului trecut. Nelutu si-a schimbat de trei ani prefixul, care incepe cu cifra patru. Cei doi tineri ai Petului isi castiga existenta din scormonitul taranei si din cresterea animalelor biblice. Oi au peste 100. Cand ciobanul lipseste, Nelutu sta cu turma, fie ploaie, fie vant. Am vazut-o pe Simona cum conducea tractorul prin hotarul Petului si ne-am gandit ca ar fi o buna concurenta la cursele de automobile in teren accidentat. Duminica pasesc amandoi spre locul de rugaciune, pentru ca el este sfat la Biserica Ortodoxa din Rastoltu Mare.
Adrian Longodor, sau Adrian din Cozme, cum il stiu petenii, e singur cuc. Parintii i-au murit si, la cei 33 de ani ai sai, se descurca singur. Si nu oricum, se descurca bine. Are palincie pe Valea Prunilor. Anul acesta au fost prune in gradinile petenilor, chiar daca pomii n-au fost tratati si curatati de la plantarea lor. I-am vazut inaltandu-se spre cer cu coroanele rupte, asteptand o mana care sa le dea ajutor. Dar mainile petenilor sunt imbatranite, roase de matrici si adesea tremurande. Adrian din Cozme detine si o turma de 80 de oi si mai are tractor si aproape toate utilajele necesare agriculturii. De insurat nu s-a insurat, ca fete de maritat nu sunt in sat. Prin satele vecine n-ar vreme de petit. Asa ca deocamdata isi mangaie singuratatea inchipuindu-si ca isi trece palma sa batatorita peste fruntea iubitei.

Foloase mari n-aduce truda cu pamantul
Dupa ce si-a petrecut tineretea si o buna parte din viata pe santierele Zalaului, Iuliu Brindas s-a intors la locurile de bastina. Adica in Pet. N-are odihna nici dupa pensionare. Si-a cumparat tractor si tot ce trebuie dupa el si a dat asaltul la pamant. Intr-o vreme, sase hectare de teren agricol lucra. „Anul asta numai 70 de ari am lucrat, zice Iuliu Brindas cu tristete. Nu ma lasa nici incheieturile si nici nu merita. Nici bivoli nu o sa tin, decat unul, pentru ca nu se mai da subventia ca in anii trecuti si laptele n-am cui il vinde”. Cele patru odrasle ale familiei Brindas s-au imprastiat unde au vazut cu ochii, in Zalau, Cluj, Spania. Acasa vin cand pot, cand ii apasa dorul, dar mai ales cand scapa de treburile cotidiene. Nici unul dintre ei nu ar vrea sa se aseze in Pet, dar nici familia Brindas n-are de gand sa paraseasca satul.

Catunul si fericirea
Era o duminica de octombrie bolnava de galben si de melancolie cand am batut pe la portile petenilor pentru a afla cat mai multe despre ei, despre viata lor in acest colt de lume mirific si singuratic. Stia tot catunul ca Sandrea isi tine onomastica. Sandrea, pe numele sau Alexandru Marginean, din Rastoltu Mare, a luat-o de nevasta pe Iuliana Lisiei, acceptand postura de ginere in Pet. Pe vremuri, Sandrea era sofer pe ambulanta la Spitalul din Jibou. S-a saturat de raniti si de morti si s-a refugiat langa Iuliana. Cu ani in urma, tinea cai. Dar caii i-au fost furati. Acum are tractor si plug si disc si grapa si intoarce brazda pe dealurile Petului. Alexandru Marginean este tare saritor. De aceea il si stimeaza consatenii sai, considerandu-l un fel de lider al lor. Revenind la onomastica, in acea zi a documentarii noa-stre, in curtea lui Marginean poposi-sera patru autoturisme. Doar este drum de asfalt. Au venit rude de pretutindeni, din Zalau, din Sfantu Gheorghe, din Italia si din imprejurimi. O veselie mo-lipsitoare se imprastia in jur. Mesele erau pline de bucate alese, de parca niciodata criza n-a ajuns in Pet. S-a cantat, s-a dansat, s-au feliat doua torturi si n-au mai contenit urarile de sanatate, fericire si La Multi Ani! Traiam cu impresia (si nu credem ca era o impresie falsa) ca tot Petul este fericit.

Post Views: 76