Comemorarea martirilor de la Treznea a fost plina de amintiri infioratoare

„Venirea noastra la aceasta comemorare nu trebuie sa fie o povara, pentru ca rostul prezentei noastre aici este acela de a face ca astfel de fapte sa nu se mai repete niciodata. Noi nu-i judecam pe cei ce au savarsit atrocitatile, sa-i judece istoria si bunul Dumnezeu.”

Pline de intelepciune au fost cuvintele de mai sus rostite ieri la Treznea de prefectul Ionel Ciunt, la comemorarea a 73 de ani de la masacrul comis de horthysti. Si, intr-adevar prezenta a peste o suta de persoane la groapa comuna din cimitirul satului, unde se odihnesc 86 de trupuri, si la monumentul ridicat in mijlocul comunei in memoria celor ucisi de trupele horthyste n-a fost o povara. Oamenii au venit cu sufletul deschis spre piosenie, au depus coroane de flori, au varsat o lacrima de durere. Cum era crestineste, la cimitir, preotul sa-tului a tinut o slujba intru pomenirea celor 86 de suflete trecute violent „in locuri cu verdeata si fara suspine”. Dupa un moment de reculegere, la groapa comuna s-au depus zeci de jerbe si coroane de flori. Iar dupa ce preotul a spus „Amin”, manifestarea de comemorare s-a mutat in centrul satului, langa monumentul inchinat celor secerati de gloantele horthystilor. A urmat trecerea in revista a garzii de onoare si intonarea imnului de stat, dupa care oficialitatile judetene, municipale si locale, reprezentanti ai institutiilor deconcentrate, ai partidelor politice, au urcat scarile cu coroane de flori in maini. Emotionanta a fost prezenta delegatiilor reprezentand detinutii politici, refugiatii, deportatii si exilatii din judetele Maramures, Satu-Mare, Cluj. Cuvantul de deschidere l-a rostit primarul comunei Treznea, Emanoil Stanciu, care a fost urmat de fiul si cetateanul de onoare al comunei Treznea, prof. univ. dr. Ioan Puscas. Savantul salajean cu renume international Ioan Puscas a trait pe viu evenimentele din acel 9 septembrie indoliat. Avea 7 ani si a scapat ca prin minune. „Subliniez in mod special ca aceasta comemorare nu este nicidecum o acuzatie la adresa populatiei maghiare din Treznea, cu care am convietuit in relatii bune, ci, din contra, este o acuzatie impotriva grofului Bay Ferencz, autorul acestor atrocitati si a trupelor ucigase pregatite de acelasi grof pentru exterminarea populatiei romanesti din comuna Treznea, spre a deveni el proprietarul tuturor pamanturilor romanilor ucisi.” a tinut sa spuna doctorul Puscas.

Urmasii grofului ucigas Bay au cerut pamant si paduri in Treznea
Si intr-adevar foamea de pamant a grofului, mai bine zis a urmasilor grofului Bay, s-a manifestat si in zilele noastre. Primarul de Treznea Emanoil Stanciu, imi spunea ca avocati ai urmasilor grofului Bay au venit la Treznea dupa aparitia legii funciare nr.247 si au cerut nici mai mult nici mai putin de 86 de hectare de padure si 120 de hectare de teren agricol. Au cerut si despagubiri pentru castel, pentru acel castel unde s-a pus la cale masacrul.Cata nerusinare! Unul dintre supravietuitori, Veronica Juja, avea 6 ani, cand pantecele mamei sale a fost sfartecat de baioneta horthysta si a fost scos la iveala o masa carnoasa in forma de copil. Lelea Veronica ne roaga sa nu-i mai aducem aminte de acele momente, pentru ca „de 70 de ani vad intruna in fata ochilor baioneta ungurului si visez carne cu sange. „Nu, nu-mi mai amintiti de atunci, ca nu va mai spun nimic”. Totusi, dupa ce se linisteste ne povesteste ca, fetita fiind, de 6 ani, isi aduce aminte cum o unguroaica din Treznea (pentru ca traiau vreo 10-15 familii de maghiari in Treznea ani-lor ‘40) a iesit in mijlocul satului si striga la trupele horhtyste: „Impuscati-i pe toti romanii, sa ramanem numai noi ungurii in sat”. Asta isi aminteste lelea Veronica in acest 9 septembrie al anului 2013, cand inca se mai fac auzite voci revizioniste si revansardiste. Ambrozie Pernes avea 14 ani cand au intrat trupele horthyste in Treznea. Era la lucrul campului cu mama sa si cei cinci frati. Acasa a ramas doar tatal sau care era bolnav. „Cand ne-am intors din camp toata gospodaria am gasit-o arsa. „Si tata era ars in pat”, ne spune octuagenarul cu lacrimi in ochi. „Au ars casa, grajdul, porcul,viteii, gainile. Nimic n-a mai ramas. Ne-am refugiat la Ploiesti, la o sora a mamei, pentru ca in Treznea nu mai aveam nimic. Ne-am intors dupa zece ani”. Mai sta badea Ambrozie ce mai sta pe ganduri, apoi parca isi ia inima in dinti si zice: „Am vazut zilele trecute la te-levizor cum ungurii aceia cu fotbalul au stricat restaurante si masini in Bucuresti, cum umblau cu focul pe strazi si asta mi-a adus aminte de gospodaria noastra distrusa de horthysti”. Chiar si dupa 73 de ani, amintirile inca dor. Si o sa doara inca mult, peste generatii si generatii. Fiindca au murit parinti, copii, frati, rude, doar pentru vina de a fi romani. „Fie ca tricolorul sfant al patriei sa le vegheze vesnicia”, sta scris pe soclul monumentului de pe care se inalta drapelul rosu, galben si albastru. Pietate pentru memoria lor!

Masacrul de la Ip
Urmatorul masacru de proportii comis de horthysti dupa Treznea s-a petrecut la Ip, in noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, cand trupele ce faceau parte din armata de ocupatie cantonata la Simleu Silvaniei, impreuna cu localnici maghiari si cu membrii ai organizatiei maghiare „Straja natiunii” au ucis 157 de locuitori romani. Comemorarea tragicelor evenimente de la Ip este programata in fiecare an de ziua Inaltarii Sfintei Cruci, adica pe 14 septembrie. Potrivit primarului de Ip, Markus Lazlo, anul acesta comemorarea va incepe la orele 12.00, la cimitirul unde se afla groapa comuna si va continua la monumentul din centrul localitatii ri-dicat in memoria victimelor din 1940. Versurile din popor spun: „In padurea de la Ip/ Nu auzi cirip-cirip/ Numai vantul haulind/ Oase de roman jelind”.