Victima unei culpe medicale va putea fi despagubita fara sa mearga la tribunal, iar doctorul ar putea scapa de plangerile penale. Din 22 iunie, pe site-ul Ministerului Sanatatii este postat noul proiect de modificare a legii malpraxisusului. Dupa aceasta perioada se va trece la adoptarea legii malpraxisului amiabil, lege care va intra in vigoare din 2014. „n noul proiect de lege se are in vedere stabilirea unei proceduri obligatorii de solutionare pe cale amiabila cu asiguratorul. Numai daca partile nu se pot intelege se va ajunge in justitie. Ca o noutate, noul proiect de lege prevede un timp limitat de sase luni in care se poate incheia o intelegere pe cale amiabila. Exista si posibilitatea participarii la negociere cu mediatorii a asiguratorilor, atunci cand este vorba de stabilirea unui cuantum de despagubiri.
Pentru prima data, pacientii vor avea acces la documentele medicale ale cazului. Pana acum, acestea puteau fi prezentate numai la cererea instantelor de judecata. Potrivit modificarilor care vor fi aduse legii malpraxisului din 2006, personalul medical va fi obligat sa se asigure atat pentru daune morale, cat si materiale. Pana acum exista obligatia doar pentru daune morale. Pentru daunele morale va fi stabilit un plafon, asa cum se practica si in alte tari.
Pacientul care va avea de suferit de pe urma unui act medical va negocia cu doctorul si cu reprezentantul firmei de asigurari. In ecuatie va aparea si un expert medical care va face parte dintr-un corp de experti si care va fi agreat de ambele parti. Acesta va stabili daca a fost sau nu vorba de malpraxis. Costurile expertizei vor fi suportate de catre asi-gurator. Daca acuzatiile aduse medicului nu se confirma, pacientul va trebui sa suporte in totalitate costurile expertizei. In cazul in care pacientul nu este de acord cu concluziile expertizei, poate angaja un alt expert pe care-l va plati din buzunarul propriu. Daca insa se constata ca a fost un caz clar de malpraxis, pacientul va primi o despagubire in termen de sase luni. Banii vor fi platiti din asigurarea medicului si a spitalului.