Duminica aVII-a dupa Pasti
In aceasta duminica, Biserica pomeneste pe cei 318 Sf. Parinti care au marturisit credinta cea adevarata si au stabilit primele 7 articole ale Simbolului de Credinta, la Sinodul I ecumenic tinut la Niceea, in anul 325. Acesti sfinti parinti n-au fost doar teoreticieni, ci traitori si patimitori pentru adevarul crestin. Alaturi de mari invatatori ca Atanasie cel Mare sau Spiridon al Trimitundei, erau multi care purtau pe trupul lor urmele si ranile credintei, ca: Pafnutie din Tebaida, caruia prigonitorii ii scosesera un ochi, si Paul din Neocezareea, caruia ii fusesera taiate amandoua mainile. Biserica stramoseasca- atunci in fasa, a avut reprezentant pe episcopul Marcu de Tomis. De la acestia se cuvine sa luam exemplu si sa pastram cu scumpatate credinta cea adevarata. Fara a dori sa suparam pe cineva, trebuie totusi sa precizam ca nu Biserica Ortodoxa Romana rapeste credinciosii altora, ci, altii sunt cei care „inconjoara marea si uscatul”(vezi Matei 23,15) spre a face prozeliti. Mai precizam ca Biserica Ortodoxa nu-i uraste si nu-i considera dusmani pe cei dinafara ei, ci ii consi-dera fii de drept, fii rataciti, pe care ii iubeste si se roaga pentru ei. Nu sunt de folos certurile si disputele, iar pentru viata de zi cu zi, un exemplu minunat ne ofera scriitorul G.Galaction (preotul Gri-gore Pisculescu). Nu cred ca marele teolog si om de cultura ar putea fi banuit ca nu si-a iubit si aparat credinta, ori ca n-a fost in stare sa o faca, doar era traducatorul Bibliei. Cu intelepciunea si bunatatea care-l caracterizau, ne ofera in opera sa exemplul celor trei prieteni: „unii suntem evrei, altii crestini, altii musulmani, dar suntem toti fiii aceluiasi Tata Ceresc….Oricum ar fi legea fiecaruia, e bine sa aratam ca suntem frati si ca nadajduim sa ne intalnim din nou in aceeasi casa cereasca si pamanteasca”. La intrebarea: Care-i credinta sau legea cea mai buna? raspunde cu istoria inelului nazdravan din piesa Natan inteleptul lui Lessing. Inelul acesta facea fericit si placut lui Dumnezeu si oamenilor pe cel ce il purta, si dupa moartea tatalui, casa, averea si conducerea casei ii ramaneau lui, chiar daca nu era fiul cel mai mare. In curgerea timpului, acest inel ajunge la un tata ce avea trei fii, si toti fiii erau vrednici. Framantandu-se mult, cui sa-i dea inelul „tatal ajunge la urmatoarea solutie: un vestit bijutier ii face doua inele, intocmai ca cel nazdravan- si astfel, in taina, tatal da fiecaruia cate un inel. La moartea tatalui, cei trei fii au cate un inel, si fiecare sustine ca al lui e cel adevarat. Judecatorul la care apelase sa le faca dreptate, raspunde astfel: „Inelul cel adevarat are puterea de a face pe stapan placut in fata lui Dumnezeu si a oamenilor. Dovediti, fiecare, prin blandete, prin ingaduinta, prin dragoste de oameni, prin mila si milostenie nesecata ca inelul cel adevarat e in degetul si in mana fiecaruia!” Minunat raspuns si vrednic de urmat!

Post Views: 37