In Monitorul Oficial din 27 mai 2013 a fost publicat Ordinul nr.378/2013 al ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, referitor la modificarea si completarea reguluilor privind inregistrarea operatorilor in agricultura ecologica. Facem precizarea ca in judetul Salaj exista 230 de producatori care practica agricultura in sistem ecologic.
Potrivit Ordinului de ministru, fermierii care vor sa-si dezvolte o afacere in acest domeniu trebuie ca in fiecare an, pana la data de 31 august sa isi inregistreze activitatea la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale prin directiile judetene pentru agricultura. De asemenea, agricultorii trebuie sa stie ca au fost facute modificari in privinta inregistrarii operatorilor care valorifica produse rezultate din livezile razlete taranesti. In acest sens, sunt necesare lista subcontractantilor, respectiv a proprietarilor de terenuri cu pomi razleti, conditia necesara fiind ca acestia sa fie supusi sistemului de control; existenta unui acord scris pe care subcontractantii isi supun exploatatia sistemului de control; un sistem corespunzator al documentelor contabile prin care se poate asigura trasabilitatea produselor, adica a merelor si prunelor din livezile razlete ale taranilor. De mentionat este faptul ca subcontractantii, sau altfel zis cei ce vor culege roadele din livezile razlete nechimizate, vor fi inregistrati in Fisa de inregistrare a procesatorilor in agricultura ecologica sau in Fisa de inregistrare a comerciantilor de produse ecologice. Asta da de inteles ca, chiar si din livezile razlete taranesti se poate face comert, inclusiv comert comunitar cu produse ecologice.