In 20 noiembrie, biblioteca Liceului Teoretic „Gheorghe Sincai” Zalau va primi numele seniorului Iuliu Suciu, in semn de recunoastere a valorii celui care a condus ani in sir, atat ca director adjunct, cat si ca director, fostul Liceu Pedagogic „Gheorghe Sincai”. Plecat printre ingeri in vara acestui an, seniorul a lasat in urma sa multe realizari pe plan profesional si educational, insa, de departe, cea mai mare realizare a fost formarea a zeci de mii de elevi ca profesor si inspector de limba si literatura romana. I-a primit sub aripa lui protectoare, i-a pregatit si apoi i-a lasat sa-si ia zborul, pentru a duce mai departe ceea ce au invatat pe bancile scolii. A construit constiinte si verticalitati in lumea culturala si didactica, iar acum a venit randul celor pe care i-a format si transformat in oameni de valoare sa-i arate ca nu l-au uitat. Sub indrumarea seniorului a aparut prima revista scolara „Lyceum”, publicatie distinsa la faza nationala a revistelor redactate de elevi. A fost cooptat in randul inspectorilor scolari, iar in 1977 a pus bazele infiintarii Cenaclului Literar Silvania, pe care l-a condus pana cand Dumnezeu l-a luat in lumea celor drepti.
Iuliu Suciu, datorita contributiei pe care a avut-o de-a lungul vietii la dezvoltarea culturii si literaturii salajene, merita pe deplin ca biblioteca scolii pe care a condus-o cu atata daruire sa-i poarte numele.