Si la Prodanesti s-a nascut vesnicia

In Salaj, rascolindungherele timpului

Cureaua negricioasa de asfalt serpuieste pret de vreo patru kilometri printre casele insirate la marginea ei, parca nemultumita ca oamenii si-au asezat locuintele atat de aproape de inima drumului. Oamenii aceia din Prodanesti care doar de vreo suta si ceva de ani au venit la drumul de tara. Pana atunci isi duceau viata, ferindu-se din calea navalitorilor, departe de vatra satului de azi, pe un platou numit Poduri. Doar cateva familii care locuiau in bordeie si mai apoi in case de carpici invelite cu paie alcatuiau comunitatea. Erau neamuri de-ale lui Prodan, vanatorul care a reusit sa rapuna ursul cu sageti si care n-a mai plecat din zona. De fapt prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1475.Acolo, nu departe de Poduri, pentru a se pune bine cu Divinitatea, mana aceea de oameni a inaltat o biserica. Tocmai in varf de deal. Asta prin anul 1650 . I-au dat si numele neinfricatului mucenic care a ucis balaurul, „Sfantul Gheorghe”. Turla ei strapungea cerul si toata lumea se minuna de priceperea si maiestria mesterului anonim.Asta pana in urma cu un deceniu. Declarata fiind monument istoric, biserica de lemn din Prodanesti a fost restaurata de catre mesteri din Maramures, de la firma „Taina lemnului” Degeaba au incercat lemnarii maramureseni sa redea fidel ceea ce a fost inaltat in anul 1650. N-au reusit decat partial. Turnul actual are doar trei sferturi din inaltimea turnului original. Dar e bine si asa, zic satenii. Probabil ca Cel de Sus s-a mutat si el mai aproape de teluric si nu era necesar un turn atat de inalt.
Inainte de colectivizare, locuitorii satului Prodanesti scormoneau tarana. pe Valea Oasii, pe Poduri, la Cornul Dealului, Dupa Oarzana. Scormoneau tarana si isi amageau existenta cu putinul rod al pamantului, pe care cu sudoarea fruntii il obtineau. Apoi a venit cooperativizarea. Dupa ce un an de zile au stat in sat activistii de partid, pentru a-i „lamuri” pe tarani despre avantajele folosirii pamantului in comun, oamenii s-au inscris „de buna voie si nesiliti de nimeni” in gospodaria colectiva. La inceputuri doar cei saraci s-au inscris, care nu aveau nici vite, nici pamant, un fel de proletari agricoli. Apoi au cedat si mijlocasii si cei instariti presiunii tovarasesti. Ionul Nutii, Gusti lui Gabor, Simionul lui Gavrila si inca vreo cinci capi de familie, au plecat, de frica colectivului, pe santierele din tara, Baia Mare, Hunedoara, Teliuc si nu s-au mai intors decat la varsta pensionarii. Asta nu inseamna ca tovarasii nu le-au luat pamantul.
Comunism prost si capitalism sarac
Inceputurile colectivizarii in Prodanesti si aiurea au fost promitatoare. In satul asezat pe malul stang al Vaii Agrijului s-a inchegat un nucleu de agricultori care doreau cu adevarat ca asezarea sa prospere. Incet, incet plugul cu cai si cu boi a fost inlocuit cu cel tras de tractor. Au inceput sa se aplice tehnologii cat de cat moderne intr-ale intoarcerii brazdei. CAP-ul din Prodanesti avea o ferma zootehnica, crescatorie de iepuri, de gaste, turme de oi, peste 400 de vaci, cazane de tuica. Un metru patrat de pamant nu ramanea nelucrat. Tin minte cum tractorul tragea doua remorci incarcate cu grane aurii, de acolo din Ses, ori de pe Lunca. Carele incarcate cu cartofi de pe Valea Oasii ori de pe Poduri scartiiau indurerate de atata povara. Patulele gemeau de greutatea stiuletilor. Avea colectivul, aveau si oamenii. Asta pana intr-o zi cand mai marelui tarii din acea vreme i-a venit ideea de a plati datoriile externe cu produse agricole. Din acel moment totul s-a dus de rapa. Norma nu mai era platita, lotul ajutator s-a redus de la 30 de ari la 15 ari, painea a inceput sa se dea pe cartela. Si uite asa s-a ajuns la …razmerita. Dupa @89, chiar daca entuziasmul i-a cuprins pe multi tarani, neputinta financiara, lipsa mijloacelor de productie au facut ca mari suprafete de teren din hotarul satului Prodanesti sa ramana pustiite. De fapt, nici forta de munca nu prea exista. Tinerii au migrat care incotro, iar cei batrani nu mai pot face fata taranei,
Din 104 fumuri, cate are asezarea, vreo cinci case sunt parasite. Cei batrani s-au dus, tinerii intarzie sa se intoarca. Si la ce s-ar intoarce? Cariera de calcar in care cu doua decenii in urma isi castigau painea cea de toate zilele 80 de „pietrari” aproape ca nu mai exista. Dealul care insemna var si ciment si piatra pentru fundatii este napadit de buruieni. Nici navetele care transportau muncitorii la marile unitati industriale din Zalau ori Jibou nu mai trec prin Prodanesti. Niciuna. Si erau 11 pe zi. Hotarul satului este cultivat cam in proportie de 60 la suta. N-au taranii bani pentru lucrari agricole si apoi tiganii le fura aproape intrega recolta. Actualul primar Eugen Terec a promis, inainte de alegerile locale, ca ii va evacua pe tigani de pe pasunea Lupoii, pe cei care praduiesc culturile. S-a laudat ca are, in acest sens, si hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. Praf in ochi. Tiganii isi vad de ciorditul lor, primarul de ale lui. Si taranii se aleg cu paguba.
Acum 100 de ani
„Prodanesti (ung. Prodanfalva, pretura Zalaului) este sat mic, asezat in partea dinspre rasarit a comitatului; locuitorii vechi au fost mare parte iobagi
Are 50 de fumuri, cu 316 suflete de religiune gr. cat Biserica este din lemn si nu i se stie anul edificarii. Scoala confesionala are invatator cvalificat, cu salar de 800 cor. din care statul pateste 720 Copii de scoala sun 32, iar in cea de repetitiune 16.
Adulti stiutori de carte abia aflam 23. Hotarul are 500 de jugare, din cari 450 sunt ale romanilor. Alegatori sunt 40, dintre cari 15 stiu ceti si scrie romaneste, iar 10 si ungureste”