Miercurea Cenușii

Astăzi începe prima zi a Postului Mare pentru credincioșii romano-catolici, zi cunoscută sub denumirea de ”Miercurea Cenușii”. Această sărbătoare a fost instituită în timpul pontificatului lui Grigore I cel Mare.

Denumirea sugestivă de „Miercurea Cenușii” se datorează obiceiului ca ramurile de salcie, palmier sau măslin, sfințite cu ocazia Floriilor de anul trecut, ramuri care au împodobit icoanele și statuile din casele credincioșilor timp de aproape un an, să fie aduse la biserică spre a fi arse. Cenușa lor se folosește la ieșirea de la slujbă, presărându-se pe fruntea credincioșilor, în timp ce preotul spune: „Adu-ți aminte, omule, că din țărână ești, și în țărână te vei întoarce” , cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus lui Adam în clipa teribilă a izgonirii sale din rai.

Cenușa se pune pe capetele credincioșilor, prezenți la slujbă, ca semn de pocăință și de angajament de a ține postul cu cinste și curăție.

Biserica Ortodoxă și Greco-Catolică nu are tradiția impunerii cenușii, dar duminica intrării în post, numită ”Duminica izgonirii lui Adam din rai”, face trimitere la același text, ca și cel folosit în Biserica Romano-Catolică.

Cert este că suntem cu toții efectele prăbușirii omului universal și orice oportunitate de a reflecta la această condiție este un mare câștig. Nu vom putea intra într-o relație corectă cu Dumnezeu până când nu credem cu toata inima în realitatea acestei căderi originare. Când un foc se stinge, rămâne cenuşa, simbol al morţii si al căinţei. Impunerea cenușii, acest tip de asceză creștină, spunea Rimbaud – are ca scop depăşirea elementelor morţii care se amestecă în existenţa noastră, pentru a lăsa să urce în noi forţa învierii.

Puterea căinței, o forță implacabilă dar tot mai străină în lumea noastră modernă, poate preschimba radical tot falimentul existențial, proiectându-ne brusc din adâncul prăpastiei pe culmile cele mai înalte ale umanității noastre.

Dragilor, este important să culegem binele din fiecare itinerar spiritual și să ne îmbogățim unii de la alții, căci, după cum vedem, fondul este același, mesajul este neschimbat, iar destinația comună. Filosoful Soren Kierkegaard spunea că noi, oamenii, în chip absurd, uităm că Învățătorul este mai important ca învățătura și trăim totul într-un mod abstract: eliminăm nota personală, preluăm învățătura Mântuitorului Iisus Christos, iar pe El îl dăm la o parte și astfel excludem adevăratul creștinism.

Pe această cale, doresc un post cât mai bogat în cuceriri spirituale credincioșilor romano-catolici, și nu numai, în speranța ca în inima întregii omeniri să se trezească noi impulsuri de reflecție.