„Bătaie” pe posturi la noua creșă din Zalău. Peste 100 de candidați pe 10 locuri!
Deschiderea noii creșe din Zalău, situată pe Strada Bistriței nr. 5, reprezintă un pas important pentru infrastructura educațională timpurie a orașului. Interesul pentru posturile disponibile este însă la fel de mare: peste 100 de persoane și-au depus dosarele pentru cele zece locuri scoase la concurs.
Instituția angajează, într-o primă etapă, opt îngrijitoare, un muncitor și un administrator patrimoniu. Rezultatele selecției dosarelor depuse de candidați au fost afișate marți, 17 februarie, la sediul Creșei „Voinicel” Zalău.
Având în vedere numărul mare de candidați, organizatorii au decis schimbarea locației de desfășurare a probei scrise. Conform anunțului afișat la sediu și publicat pe pagina de Facebook a instituției, proba scrisă va avea loc la Camera de Comerț și Industrie Sălaj, pe strada Corneliu Coposu nr. 3.

Proba scrisă este programată în data 23 februarie.
Afișarea rezultatelor și proba interviului se desfășoară conform calendarului din anunțul de organizare a concursului.
Noua creșă este așteptată să contribuie la creșterea capacității de îngrijire a copiilor antepreșcolari din municipiu, într-un context în care cererea pentru astfel de servicii este în continuă creștere.
