Pomii Crăciunului sălăjean de altădată: lampă, scai și fasole sub grinda casei

Înainte ca bradul să strălucească în globuri și beteală, Crăciunul sălăjean se aprindea din lampă, înflorea din scai, se înșira din fasole și se legăna din paie de secară. Atârna de grinda casei, plutea deasupra mesei și păzea pragul, lucrat cu răbdare din hârtie, boabe și ramuri verzi. Fiecare pom era o rugăciune mută, o promisiune de lumină și statornicie, un semn că sărbătoarea cobora, încet, în casa omului.

Obiceiul era larg răspândit, mai ales în satele codrenești de pe Valea Someșului, dar cercetările de teren ale Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău arată că aproape fiecare comunitate sălăjeană cunoștea o formă proprie a acestor pomi.

Confecționați în preajma Crăciunului, într-un timp de trecere între vechi și nou, între sacru și profan, pomii erau apanajul femeilor și se realizau, de regulă, în casele unde existau fete de măritat. Priceperea, imaginația și materialele aflate la îndemână dădeau naștere unor podoabe spectaculoase, fiecare cu simbolistica sa.

Cel mai răspândit era Pomul de lampă, întâlnit în toate zonele Sălajului. Lampa era împodobită cu flori din hârtie creponată, cu lanțuri de „prime”, simbol al legăturii dintre cei vii și spiritele strămoșilor. În unele sate, precum Surduc, decorul era completat cu șiraguri de fasole sau mazăre, înșirate cu grijă, asemenea mărgelelor.

Un alt pom cu puternică încărcătură simbolică era Pomul de scai, cunoscut și ca Scaiul Crăciunului. Acesta amintea de patimile Mântuitorului și simboliza statornicia. Împodobit cu nuci, usturoi sau hârtie colorată, era agățat de grindă sau așezat pe masă. În unele localități, precum Zalnoc sau Meseșenii de Jos, purta numele de nucar și era considerat un semn al belșugului.

Pomul de fasole simboliza curățirea sufletului. Realizat din cercuri de ramuri de salcie, suprapuse și ornate cu șiraguri de fasole, boabe de porumb și flori din hârtie creponată, acest pom impresiona prin delicatețe și migală. La Brebi, aceeași formă era cunoscută sub denumirea de pomul de drod, asemănător unui butoiaș decorativ, suspendat în casă.

Veșnicia și nemurirea erau sugerate de Pomul de vâsc, realizat din crenguțe verzi, împodobite cu nuci și flori de hârtie. Vâscul avea și rol terapeutic, fiind considerat plantă cu puteri curative.

De o frumusețe aparte era Pomul din paie de secară, cu forme romboidale sau asemănătoare unor candelabre. Împodobit cu flori multicolore din hârtie creponată, acest pom era specific satelor de pe ambele maluri ale Someșului și dădea interiorului o notă solemnă și luminoasă.

Nu în ultimul rând, Pomul din pânză sau finet, decorat cu „prime” din textile vechi, dezvăluia ingeniozitatea și îndemânarea femeilor, care reușeau să transforme lucruri simple în podoabe de sărbătoare.

Pomii erau agățați de grinda casei, deasupra mesei sau aproape de ușă – spații de trecere, cu semnificații profunde. Prin formele lor conice sau romboidale, prin culorile vii și materialele naturale, acești pomi însuflețeau casa și reflectau universul magic al omului tradițional sălăjean.

Odată cu trecerea timpului, bradul împodobit cu globuri și beteală a devenit dominant. Totuși, în trecut, și bradul – acolo unde exista – era decorat cu mere, nuci, colaci, turtă dulce și lanțuri din hârtie. Uneori, în lipsa bradului, o simplă crenguță era suficientă pentru a marca sărbătoarea.

Tradiția pomului de Crăciun este păstrată și în folclor. Colinda Pomului, încă rostită în satul Ponița, vorbește despre un pom luminos, poleit și înflorit, simbol al sărbătorii supreme – Crăciunul, ziua inimii curate.

Prin cercetările și mărturiile adunate, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău readuce în atenția noastră o lume în care Crăciunul nu era doar o sărbătoare, ci un ritual complex, în care fiecare pom, fiecare decor, fiecare gest avea o semnificație profundă.

Material realizat pe baza cercetărilor și documentării Olimpiei Mureșan.