februarie 5, 2026

Peste 100 de noi locuri de parcare amenajate pe două străzi din Zalău

1

Două străzi din municipiul Zalău, Pictor Ioan Sima și Dumbrava, din zona Casei Armatei, vor beneficia de lucrări de modernizare, după aprobarea documentațiilor tehnico-economice în cadrul ședinței Consiliului Local.

Un element important al investiției îl reprezintă amenajarea a peste 100 de noi locuri de parcare pentru locuitori. Astfel, pe strada Pictor Ioan Sima vor fi realizate 53 de locuri de parcare, iar pe strada Dumbrava alte 58, totalizând 111 locuri noi.

Pe lângă extinderea capacității de parcare, proiectele prevăd modernizarea părții carosabile, reabilitarea trotuarelor, realizarea unei rețele de canalizare pluvială și construirea unor ziduri de sprijin, cu lungimi de 75 de metri, respectiv 150 de metri.

Prin implementarea celor două proiecte, o suprafață de 3.416 metri pătrați va fi modernizată, contribuind la creșterea confortului urban și la fluidizarea traficului în zonă.

Reprezentanții administrației locale subliniază că investiția răspunde nevoilor locuitorilor din cartier, în special în ceea ce privește deficitul de locuri de parcare, și face parte din strategia de dezvoltare a infrastructurii municipale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *